Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Evoluția lui Messi la PSG, analizată de Marquinhos! "L-au schimbat multe, dar îl simt foarte bine"

Bianca Dumitru

Publicat 04/03/2022 la 07:13 GMT+2

Lionel Messi nu s-a acomodat foarte repede la PSG, iar jurnaliștii din Spania au vorbit mult despre posibilitatea ca argentinianul să se întoarcă la Barcelona în vara acestui an. Marquinhos a comentat care este situația lui Messi la Paris și a declarat că acesta se simte din ce în ce mai bine pe Parc des Princes.

Lionel Messi și Marquinhos (PSG)

Credit imagine: Getty Images

Lionel Messi s-a despărțit vara trecută de Barcelona, semnând cu PSG. Argentinianul s-a mutat la Paris cu toată familia, dar pare că nu a reușit să se acomodeze în Franța, iar jurnaliștii din Spania au scris la începutul lunii februarie că fotbalistul nu este fericit, prezentând și câteva dintre motivele pentru care fostul decar al catalanilor nu a reușit să strălucească în tricoul celor de la PSG.
Cu câteva zile înainte de dueluri cu Nice și Real Madrid, Marquinhos a vorbit despre situația în care se află Lionel Messi. Căpitanul parizienilor a declarat pentru RMC Sport că fostul decar al Barcelonei se simte din ce în ce mai bine pe Parc des Princes, reușind să se acomodeze din ce în ce mai mult stilului de joc al francezilor.
"L-au schimbat multe lucruri, dar se vede că progresează încet. Îl simt foarte bine în acest moment, este fericit la antrenamente. În meciuri îl vedem din ce în ce mai largul lui, îi înțelege din ce în ce mai bine pe coechipierii din jurul lui și înțelege modul nostru de a juca, care este diferit de locul de unde vine.
Din ce în ce mai des, la fel ca în cazul lui Kylian Mbappe, încercăm să-l punem în cele mai bune situații posibile, astfel încât să poată obține tot mai multe rezultate importante", a declarat Marquinhos.
Pentru PSG urmează sâmbătă deplasarea pe terenul celor de la Nice, într-un meci din a 27-a etapă a Ligue 1, iar apoi miercuri, de la ora 22:00, returul cu Real Madrid, din optimile Champions League.
Citește și:

"MESSI SE VA ÎNTOARCE LA BARCELONA!"

La finalul lunii februarie, fostul fotbalist Fabrizio Ravanelli a comentat posibilitatea ca Messi să se întoarcă la Barcelona, care a fost speculată intens în presa internațională, declarând că argentinianul nu va mai continua după actuala stagiune în Franța.
Italianul, care a evoluat de-a lungul carierei, printre altele, la Juventus, Marseille și Lazio, a spus că fostul decar al Barcelonei este conștient că a făcut o greșeală atunci când a semnat cu PSG și că abia așteaptă să revină în Spania.
"În ceea ce îl privește pe Messi, cred că este un fotbalist extraordinar, care a demonstrat de-a lungul anilor că este numărul 1. Acum, însă, trece printr-o perioadă dificilă din cariera sa. Sunt convins în acest moment că aventura lui la Paris s-a încheiat.
După părerea mea, se va întoarce la Barcelona la sfârșitul anului, chiar dacă o va face gratis și chiar dacă va avea un salariu foarte mic. Barcelona este casa lui și el știe că a făcut o mare greșeală când a ales să meargă la Paris", a declarat Fabrizio Ravanelli, potrivit AS.com.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo