Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

PSG începe curățenia! L'Equipe anunță primii 5 jucători care vor pleca în vară de pe Parc de Princes

Nicu Savin

Publicat 26/04/2022 la 19:48 GMT+3

PSG se pregătește de schimbări masive la finalul sezonului. Francezii de la L'Equipe susțin că șefii de pe Parc de Princes au decis deja care sunt primii 5 jucători care vor pleca de la echipă în vară, printre ei numărându-se nume de rezonanță.

Julian Draxler of Paris Saint-Germain celebrate the victory with Angel Di Maria

Credit imagine: Getty Images

PSG a câștigat detașat titlul în Ligue 1, dar eliminarea prematură din Champions League i-a convins pe șefii clubului că e nevoie de schimbări majore pentru ca obiectivul principal să poată fi atins în stagiunea care urmează.
Se va începe cu schimbarea lui Pochettino, care e ca și demis de la echipă, urmând ca locul său să fie luat cel mai probabil de Antonio Conte. Zidane ar fi fost varianta numărul unu, dar legendarul francez este hotărât să aștepte până în iarnă pentru a prelua naționala din Hexagon.
Conte pune câteva condiții clare pentru a accepta să mergă pe Parc de Princes, una dintre ele fiind aceea de a avea libertate în alcătuirea lotului pentru sezonul viitor. Deși oficialii sunt dispuși să-i dea mână liberă italianului, aceștia au decis deja care vor fi primii jucători care vor părăsi echipa la finalul sezonului.
Citește și:

PSG a făcut o primă listă a plecărilor

Conform L'Equipe, Angel Di Maria, Leandro Paredes, Thilo Kehrer, Julian Draxler și Layvin Kurzawa nu mai au nicio șansă de a rămâne la PSG, clubul urmând a scăpa de ei sub o formă sau alta. Dacă în cazul lui Di Maria lucrurile sunt simple, argentinianul fiind la final de contract, PSG va trebui să facă sacrificii financiare pentru a-i îndepărta pe ceilalți 4 fotbaliști.
Paredes și Kehrer au contracte până în 2023 și cu siguranță au salarii consistente, la care nu vor renunța ușor. La fel se întâmplă și în cazurile lui Draxler și Kurzawa, care sunt legați de club până în 2024.
Totuși, PSG este dispusă să-i cedeze pe aceștia pe sume modice sau chiar gratis, dacă ei vor fi de acord să plece fără a cere compensații financiare la desfacerea contractelor. Cluburi importante din campionate de top sunt deja atente la situația acestor fotbaliști și cu siguranță ei vor avea oferte. Paredes este dorit de forțele din Serie A, în timp ce Draxler și Kherer ar putea reveni în Bundesliga. De asemenea, Sevilla ar fi foarte interesată de Draxler, dar problema va fi salariul germanului, care a ajuns ca un star pe Parc de Princes și este plătit regește.
Cei 5 jucători au costat-o pe PSG peste 200 de milioane de €
  • Layvin Kurzawa - 25 de milioane de € (2015 - AS Monaco)
  • Julian Draxler - 36 de milioane de € (2017 - Wolfsburg)
  • Thilo Kehrer - 37 de milioane de € (2018 - Schalke 04)
  • Leandro Paredes - 40 de milioane de € (2019 - Zenit Sankt Petersburg)
  • Angel Di Maria - 63 de milioane de € (2015 - Manchester United)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo