Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Un jucător adus în vară, aproape de despărțirea de PSG! Cu cine ar putea semna după doar 6 luni

Bianca Dumitru

Publicat 17/01/2022 la 09:28 GMT+2

Georginio Wijnaldum nu s-a acomodat la PSG și ar putea reveni în Premier League în această iarnă, după doar 6 luni petrecute în Franța. Olandezul este dorit la Arsenal, Everton și Newcastle.

Messi, Ramos, Donnarumma, Hakimi, Wijnaldum

Credit imagine: Getty Images

Georginio Wijnaldum, mijlocaşul adus în vară de la Liverpool, vrea să plece de la PSG, nemulţumit că nu joacă suficient. Acest anunț a fost făcut încă de la începutul lunii decembrie de Sky Sports, iar situația olandezul nu s-a schimbat. Potrivit Telegraph, fotbalistul de 31 de ani, cotat de site-ul transfermarkt.com la 25 de milioane de euro, vrea să plece în această perioadă de mercato de pe Parc des Princes.
Wijnaldum și-a exprimat regretul că a mers în Franța încă din octombrie, când a vorbit despre faptul că nu evoluează atât cât și-ar dori. "Nu pot spune că sunt complet fericit. Pentru că situația actuala nu este ceea ce îmi doream. Dar ăsta e fotbalul și va trebui să învăț. Sunt un luptător. Trebuie să rămân pozitiv și să muncesc din greu pentru a îmbunătăți situația.
Am jucat foarte mult în ultimii ani, am fost mereu în formă și, de asemenea, am avut evoluții bune. Acum este ceva diferit și acest lucru necesită obișnuința. Așteptam cu nerăbdare noul pas, iar acum se întâmplă asta (n.r. nu joacă atât cât și-ar dori). Este foarte dificil", a declarat Wijnaldum în luna octombrie, pe fondul lipsei de minute.
Dorința mijlocașului de a se despărți de PSG nu le este străină cluburilor din Premier League, care vor să-l transfere. Cel mai interesat este Arsenal, Wijnaldum putând aduce un plus de experiență în echipa lui Mikel Arteta. Pe urmele olandezului se mai află și Everton și Newcastle, care îi urmăresc îndeaproape situația, ambele cluburi având nevoie de jucători care să le ajute să se distanțeze de zona periculoasă a clasamentului.
Citește și:

De ce a ales Wijnaldum să se transfere la PSG

După ce s-a hotărât să pelce de la Liverpool, Georginio Wijnaldum a fost multă vreme considerat ca și transferat la Barcelona, cu care avea un acord de principiu. În ultima secundă, olandezul a decis să semneze, însă, cu PSG.
Într-un interviu acordat la jumătatea lunii septembrie 2021 în presa din Franța, mijlocașul a dezvăluit de ce nu s-a concretizat mutarea la Barcelona.
"Am fost ghidat de senzații. Pentru mai multe luni am vrut să rămân la Liverpool, dar nu am simțit că sunt dorit acolo. În aceste situații trebuie să privești înainte, să cauți soluții. Atunci, a sosit Barcelona. Am fost foarte entuziasmat pentru că atunci când eram copil, ca majoritatea fotbaliștilor olandezi, susțineam Barcelona, deși trebuie să recunosc că idolul meu a fost Zinedine Zidane, jucător al lui Real Madrid.
Am avut un sentiment bun cu privire la Barcelona, dar negocierile s-au împotmolit, moment în care PSG a apărut. Ei mi-au arătat că mă vor într-adevăr. A fost momentul ca eu să încerc ceva nou. Bayern și Inter, de asemenea, m-au dorit", a spus Wijnaldum pentru L’Equipe.
De la transferul în Franța, olandezul a adunat 25 de apariții în tricoul lui PSG, reușind 3 goluri și două pase decisive.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo