Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

PSG nu are de gând să îi piardă pe Messi și Mbappe! Anunțul lui Nasser Al-Khelaifi

Alex Masgras

Publicat 26/03/2023 la 19:38 GMT+3

Nasser Al-Khelaifi, președintele lui PSG, a declarat că va face tot posibilul pentru ca Lionel Messi și Kylian Mbappe să rămână la echipa din capitala Franței. Parizienii au trăit o nouă dezamăgire în UEFA Champions League, după eliminarea din optimi pentru al doilea an la rând, iar posibilitatea ca cele două staruri să plece de pe Parc des Princes a crescut.

Lionel Messi poses with his jersey next to President Nasser Al Khelaifi

Credit imagine: Getty Images

Lionel Messi și Kylian Mbappe sunt doriți în continuare la PSG, iar clubul parizian va face tot posibilul ca cei doi să continue pe Parc des Princes. Anunțul a fost făcut chiar de președintele liderului din Liggue 1, Nasser Al-Khelaifi, care i-a asigurat pe fanii lui PSG că cei din conducerea clubului muncesc din greu pentru a se asigura că cele două staruri vor continua la Paris.
"Suntem norocoși să avem unii dintre cei mai buni jucători din lume, jucători care au vrut să joace pentru PSG în ciuda ofertelor primite din partea altor cluburi. Muncim pentru a îi avea în continuare. Vom analiza ce facem și ne vom asigura că vom continua cu ei. Vrem să facem lucrurile așa cum trebuie. Nu vom face greșeli", a declarat Nasser Al-Khelaifi, potrivit Marca.
Citește și:

Contractul lui Lionel Messi cu PSG expiră la finalul acestui sezon

Pentru al doilea an la rând, PSG a părăsit UEFA Champions League încă din faza optimilor de finală. Dacă în Franța, parizienii câștigă aproape an de an titlul, lucrurile în Europa au stat cu totul altfel. În 2020, PSG a ajuns în finala de la Lisabona, dar a pierdut în fața lui Bayern, iar dezamăgirile din ultimele sezoane pe plan european au agitat spiritele la Paris.
Contractul lui Lionel Messi, ajuns în vara anului 2021 la PSG, expiră la finalul acestui sezon, iar argentinianul nu a ajuns încă la o înțelegere cu liderul din Ligue 1. Messi mai are oferte din MLS, de la echipa lui David Beckham, Inter Miami, dar și din Arabia Saudită, de la Al-Hilal. De asemenea, nu este exclusă nici o revenire la Barcelona.
În ceea ce îl privește pe Kylian Mbappe, starul francez a semnat un nou contract anul trecut, dar viitorul său este și el sub semnul întrebării după ultimele evenimente.
În Ligue 1, PSG se află pe primul loc după 28 de etape, cu 66 de puncte, la 7 puncte în fața celor de la Marseille, echipa de pe locul al doilea.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo