Rareș Ilie ar putea debuta duminică în Ligue 1! Românul, în lotul lui Nice pentru meciul cu Toulouse

Eurosport on Google

Rareș Ilie este aproape de debutul oficial la Nice. Românul a fost inclus în lotul lui Lucien Favre pentru meciul cu Toulouse, din prima etapă a noului sezon de Ligue 1.

Rareș Ilie (Nice)

Credit imagine: Twitter

Rareș Ilie a devenit în această vară primul jucător român care ajunge să îmbrace tricoul lui Nice. Fotbalistul de 19 ani a debutat deja în echipa lui Lucien Favre, fiind folosit în două partide de pregătire, contra celor de la AS Roma și Torino, reușind și o pasă de gol.
În urma prestațiilor avute, românul l-a convins pe antrenorul francezilor că merită să facă parte din lotul echipei pentru meciul din prima etapă a sezonului 2022/23 din Ligue 1.
Astfel, Rareș Ilie a fost inclus în lot de Favre pentru partida cu Toulouse, care va avea loc duminică, de la ora 14:00. Alături de român, și Kasper Schmeichel și Aaron Ramsey fac parte din lotul lui Nice.
Citește și:

Rareș Ilie s-a acomodat la Nice

Fostul jucător al lui Rapid a fost transferat de Nice cu 5 milioane de euro și a fost folosit de Lucian Favre în această vară în două partide amicale. Rareș Ilie a avut ocazia să vorbească despre noua sa echipă într-o conferință de presă organizată de gruparea din Hexagon.
"Am găsit o echipă bună, colegii m-au primit foarte bine, chiar mai bine decât mă așteptam. Mi-am făcut prieteni. Orașul e frumos. Acum sunt concentrat pe începutul de sezon.
Am urmărit câteva meciuri din Ligue 1 la televizor, în România. Cunoșteam câțiva fotbaliști precum Dante, care e unul dintre cei mai experimentați jucători, eu sunt tânăr.
De când am ajuns aici am aflat mai multe despre istoria clubului și am descoperit un club extraordinar", a dezvăluit internaționalul român, despre a cărui pregătire mentală a vorbit psihologul Andreas Hniatiuc, în exclusivitate pentru Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo