Gazzetta dello Sport anunța acum două zile că De Laurentiis, patronul lui Napoli, va face cel mai scump transfer din istoria clubului, urmând a plăti 60 de milioane de euro pentru atacantul din Ligue 1, Victor Osimhen.

Negocierile erau atât de avansate încât se vorbea despre faptul că mutarea va fi oficializată joi, însă între timp lucrurile au rămas la stadiul de discuții. Asta pentru că impresarii atacantului de culoare au pretenții foarte mari, iar Napoli nu e de acord să le suporte.

Fotbal
Liverpool vinde perfect: 3 jucători se despart de campioană pentru o sumă de 60 milioane €
ACUM 8 ORE

Pe fir a intrat Liverpool, Klopp știind foarte bine că are nevoie de un vârf de clasă, care să fie folosit atunci când unul dintre Salah, Mane sau Firmino nu e apt. Nigerianul nu are nicio problemă că nu i se va garanta un loc de titular, fiind convins că pe termen mediu și lung îl va convinge pe tehnicianul "cormoranilor" că merită să facă parte din primul "11". Osimhen e vrăjit de perspectiva de a evolua în Premier League, dar mai ales de faptul că gruparea de pe Anfield îi oferă un salariu mult mai bun decât Napoli. În privința ofertei pentru Lille, Liverpool a egalat cele 60 de milioane de euro promise de formația de lângă Vezuviu.

Thiago Alcantara vine doar după ce Liverpool vinde un mijlocaș

Transferul lui Thiago Alcatara este în acest moment în stand by, deși Klopp și-l dorește pe iberic, iar mijlocașul și-a dat acordul de principiu pentru a evolua pe Anfield.

Conducerea e de acord cu dorința tehnicianului german și va plăti 35 de milioane de euro pentru fostul jucător al lui Barcelona, dar până la a vira banii în conturile lui Bayern va mai dura.

Asta pentru că oficialii "cormoranilor" consideră că echipa are foarte mulți jucători la mijloc și, ca atare, se așteaptă finalizarea unei cedări. Cel mai probabil Keita va fi cel care va fi vândut de Liverpool, în condițiile în care pe numele acestuia există un interes clar din partea lui AC Milan.

În acest moment, pentru cele trei posturi de la mijlocul terenului se luptă : Henderson, Fabinho, Keita, Wijnaldum, Milner, Ox-Chamberlain și chiar tânărul Curtis Jones, folosit tot mai des de stafful tehnic în ultima perioadă.

Spectacolul din Premier League de pe Eurosport vă este oferit de Unibet.

Premier League
Jurgen Klopp se laudă cu noul star de la Liverpool: "Ne vom distra cu el în viitor! Sunt sigur!"
25/09/2020 LA 14:11
Premier League
Liverpool se desparte de un jucător: al treilea cel mai scump transfer de când a venit Klopp
25/09/2020 LA 07:25