Man și Mihăilă au rescris istoria! De 25 de ani nu s-a mai întâmplat așa ceva
Publicat 14/03/2021 la 16:03 GMT+2
Valentin Mihăilă a înscris azi în partida cu Roma din pasa lui Dennis Man. Este pentru prima oară în ultimii 25 de ani când un român pasează decisiv pentru alt compatriot într-unul din primele 5 campionate din Europa.
Mihăilă, la al doilea gol într-o săptămână pentur Parma
Credit imagine: Eurosport
La primul meci în care au fost amândoi titulari pentru Parma, cei doi români au arătat excelent. "Conexiunea românească" scriu italienii, încântați de modul în care cei doi colaborează.
Dincolo de golul propriu-zis, reușita reprezintă un moment istoric. Niciodată în ultimii 25 de ani un român nu a marcat din pasa unui compatriot într-unul din top 5 campionate de Europa. E adevărat, nivelul fotbalului nostru nu a dus la multe "perechi" care să evolueze la aceeași echipă în Franța, Anglia, Spania, Italia sau Germania.
Hagi-Popescu, ultimii care au reușit assist-gol
În stagiunea 1995-1996, "Baciul" Gică Popescu a reușit 8 goluri în 51 de meciuri jucate pentru Barcelona în toate competițiile. 5 dintre reușite au fost în La Liga, una dintre ele după o centrare, din corner, a lui Gică Hagi.
Din păcate pentru "Rege" el a jucat în acel sezon (ultimul pentru el în tricoul catalanilor) în doar 19 partide în campionat, în unele intrând pe parcurs.
În acea stagiune, Barcelona a terminat doar pe trei în La Liga, pierzând și finala Cupei. Catalanii au ajuns în acea stagiune până în semifinalele Cupei UEFA.
Ulterior plecării lui Hagi, catalanii au avut o stagiune fantastică, asta și grație lui Ronaldo, autor a 47 de goluri în toate competițiile (34 doar în campionat). Formația blaugrana nu a luat titlul, terminând pe doi, dar a câștigat Cupa și Supercupa, dar și Cupa Cupelor. Bobby Robson, noul antrenor, l-a făcut căpitan pe Gică Popescu, internaționalul nostru rămânând singurul căpitan din istoria celebrei formații de pe Camp Nou.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2021/03/14/3011690.jpg)
Barcelona
Credit imagine: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo