Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Assist Man, gol Mihăilă! Românii au contribuit decisiv la victoria Parmei cu Roma

Vlad Dumitrescu

Actualizat 14/03/2021 la 17:56 GMT+2

Parma, cu Valentin Mihăilă și Dennis Man titulari, a învins-o astăzi pe AS Roma pe Ennio Tardini.

Dennis Man & Valentin Mihăilă

Credit imagine: Eurosport

Parma - Roma 2-0. Man și Mihăilă, ”conexiunea românească”

Gazdele au deschis scorul după o combinație 100% românească! Dennis Man a avut o cursă excelentă pe partea dreaptă și i-a pasat precis lui Mihăilă în interiorul careului, cel care a înscris fără probleme pentru al doilea meci la rând. Început perfect de meci pentru Parma, care se află la conducere chiar dacă Roma a dominat partida până acum.
Roma a avut posesia în continuare dar echipa lui Fonseca nu a reușit să își creeze ocazii importante. Nu același lucru poate fi spus și de Parma. Dennis Man a ratat o coazie uriașă, singur cu portarul în repriza a doua.
În cele din urmă însă, Pelle a fost faultat în careu iar în minutul 55 Hernani a transformat penalty-ul fără probleme pentru a dubla avantajul gazdelor.
Man a fost integralist însă Mihăilă, care și-a văzut ulterior șutul blocat excelent de portarul advers, a fost schimbat în minutul 82. Roma rămâne astfel pe locul cinci, în timp ce Parma își păstrează și ea poziția a 19-a.

Parma - Roma. Echipele de start

Gazdele se află pe locul 19 în Serie A, la șase puncte în spatele lui Cagliari, echipa care ocupă primul loc care aduce salvarea de la retrogradare. De cealaltă parte, Roma a căzut pe locul cinci după victoria Atalantei de vineri în fața Speziei, însă jucătorii lui Paolo Fonseca își pot recupera locul de Champions League cu o victorie astăzi.
Parma a ajuns la 17 meciuri fără victorie. Echipa pregătită de Roberto D'Aversa păreau să ajungă în sfârșit la victorie etapa trecută cu Fiorentina atunci când Valentin Mihăilă a marcat golul de 3-2 în minutul 90.
Totuși, autogolul lui Simone Iacoponi din prelungiri a adus o egalare nesperată pentru Fiorentina.
Roma a început martie cu două victorii în Serie A, învingând Fiorentina cu 2-1 și apoi pe Genoa cu 1-0. Giallorossi au învins-o apoi categoric, cu 3-0, pe Șahtior Dontesk în Europa League.
Roma a învins în ultimele opt din ultimele 10 meciuri disputate între cele două echipe. Totuși, singura victorie a Parmei a venit sezonul trecut, cu 2-0.

Valentin Mihăilă și Dennis Man, șanse mari să fie titulari în Parma - Roma

Echipa se confruntă mai multe absențe importante în ofensivă. Drept urmare, cei doi români ar putea să fie membri de bază ai primului ”11”.
Juraj Kucka va fi suspendat pentru următorul meci în timp ce nici antrenorul Roberto D Aversa nu va putea sta pe bancă. Kucka este cel mai bun marcator al Parmei, fiind autorutl a șase goluri în 222 de partide, însă el este suspendat din cauza cumului de galbene.
Astfel, Dennis Man i-ar putea lua locul lui Kucka în timp ce Mihăilă ar putea intra în locul lui Joshua Kirkzee, cel care a revenit la antrenamente abia în aceste zile și s-ar putea să nu fie la 100% din capacitate pentru meciul cu Roma.
Drept urmare, Dennis Man și Valentin Mihăilă ar putea fi ambii titulari în același meci pentru prima oară.

PARMA, MESAJ ÎN LIMBA ROMÂNĂ DUPĂ PRIMUL GOL MARCAT DE VALENTIN MIHĂILĂ ÎN SERIE A

Valentin Mihăilă a început pe bancă meciul dintre Fiorentina și Parma de etapa trecută, scor 3-3, și a fost introdus pe teren de Roberto D'Aversa imediat după pauză. Atacantul român și-a pus repede amprenta asupra jocului, reușind un assist și un gol.
Mihăilă a înscris primul său gol în Serie A în minutul 90, iar Parma părea ca va obține prima victorie în campionat, după 16 meciuri. Din păcate, Iacoponi și-a trimis mingea în proprie poartă în prelungiri, iar meciul s-a încheiat la egalitate.
De notat că, la golul lui Mihăilă, faza a fost începută de Dennis Man, celălalt român din lotul Parmei.
Valentin Mihăilă a crescut enorm în ochii celor de la Parma, după ultimele prestații consistente reușite în tricoul formației din Serie A. Drept "răsplată" pentru golul înscris de internaționalul de 21 de ani în meciul cu Fiorentina, Parma a postat un mesaj în limba română pe contul de Twitter (în versiunea engleză).
"Își deschide contul în Serie A", au scris cei de la Parma, după primul gol marcat de Mihăilă în campionatul Italiei.

Parma - Roma. Echipele probabile

Parma: Sepe - Conti, Osorio, Gagliolo, Pezzella - Grassi, Brugman, Kurtic - Mihăilă - Karamoh, Gervinho
Rezerve: Colombi, Laurini, Busi, Alves, Dierckx, Zagaritis, Sohm, Cyprien, Brunetta, Man, Pelle, Zirkzee
Antrenor: Roberto D'Aversa
AS Roma: P. Lopez - Mancini, Cristante, Ibanez - Karsdorp, Pellegrini, Villa, B. Peres - Pedro, E. Shaarawy - Mayoral
Rezerve: Farelli, Mirante, Kumbulla, Fazio, Santon, Spinazzola, Calafiori, Carles Perez, Diawara, Pastore, Perez, Dzeko
Antrenor: Paulo Fonseca
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo