Mario Balotelli va fi colegul lui Kevin-Prince Boateng la Monza, o grupare de Serie B deținută de politicianul şi fostul preşedinte al lui AC Milan, Silvio Berlusconi. Atacantul în vârstă de 30 de ani a efectuat analizele medicale necesare la o clinică privată, acolo unde a fost însoţit de un reprezentant al celor de la Monza.
Acolo, Mario Balotelli va împărți vestiarul cu ghanezul Kevin-Prince Boateng, fost jucător al Barcelonei şi Las Palmas. Fotbalistul este liber de contract din vară, când s-a despărţit de Brescia, iar în ultimele săptămâni presa italiană a transmis că Balotelli s-ar afla în vizorul formaţiilor Genoa şi Fiorentina din Serie A, dar şi al clubului brazilian Vasco da Gama. Până la urmă, italianul a ales să evolueze în Serie B și să se lupte pentru promovare.
Turkish Süper Lig
Balotelli, revanșă în fața antrenorului care spunea că "nu are creier"! Cum a sărbătorit golul
22/09/2021 LA 14:25

Mario Balotelli, coleg de vestiar cu Kevin-Prince Boateng în Serie B

Balotelli este hotărât să promoveze cu Monza în Serie A: "Vreau să le mulțumesc președintelui Berlusconi și lui Adriano Galliani pentru această oportunitate", a declarat Balotelli pentru Gazzetta dello Sport. "Voi da totul pentru ca Monza să ajungă în Serie A", a adăugat noul star al grupării.
Adriano Galliani este fericit să lucreze din nou împreună cu fostul internațional italian: "Până la urmă, i-am tot repetat: «Nu te încrede în lăudători. Dacă va fi necesar, o să auzi critici din partea mea, dar vor fi pentru binele tău». Am văzut că a înțeles din privirea lui, exact reacția pe care o doream. Punctul de cotitură a fost disponibilitatea lui Mario, dar și faptul că impresarul lui, Mino Raiola, a renunțat la orice fel de comision", a declarat Galliani. Luna trecută, Balotelli s-a antrenat alături de jucătorii de la Franciacorta, o formaţie din liga a patra a campionatului de fotbal al Italiei, în aşteptarea unei oferte convenabile.
Romanian Liga I
Șumudică, doar 24 de ore fără contract! Fostul antrenor de la CFR se poate întoarce în Turcia
29/08/2021 LA 07:50
Fotbal
Eroul Italiei din semifinalele Euro 2012 a ajuns la o nou promovată din Turcia
08/07/2021 LA 11:27