Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Șumudică, victorie la scor în Turcia! Maxim a marcat o dublă, iar Gaziantep e la 3 puncte de lider

Nicu Savin

Actualizat 23/12/2020 la 20:26 GMT+2

Alexandru Maxim a marcat ambele goluri din prima repriză ale celor de la Gaziantep, formație antrenată de Marius Șumudică, pe terenul lui Kasimpasa, într-un meci contând pentru etapa a 14-a din Superliga Turcă.

Marius Șumudică

Credit imagine: Eurosport

Update
Gaziantep s-a impus în final cu 4-0 (Jefferson și Demir au mai marcat în repriza secudă) și a urcat pe poziția a 4-a în clasament, la numai 3 puncte distanță de liderul Alanyaspor., formație cu care va da piept peste doar 4 zile, pe 27 decembrie.
Știrea inițială
Alexandru Maxim contribuie din plin la parcursul de vis al celor de la Gaziantep în Campionatul Turciei. Internaționalul român a reușit o dublă în prima repriză a partidei din deplasare contra celor de la Kasimpasa, într-un meci contând pentru etapa a 14-a din Superliga Turcă.

Maxim a reușit o dublă pentru Gaziantep

Maxim a deschis scorul în minutul 9, când a transformat un penalty, iar apoi tot el a dublat avantajul oaspeților, cu un șut superb de la marginea careului în minutul 25. Acesta este cel de-al 3-lea meci consecutiv în care Maxim marchează pentru Gaziantep, după ce a reușit câte un gol în precedentele 2 partide: cu Kocaelispor (Cupa Turciei) și Fenerbahce.
Prin reușitele de azi, românul a ajuns la cota 7 în acest sezon (6 în campionat și 1 în cupă), el fiind unul dintre cei mai importanți jucători de la formația lui Marius Șumudică.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo