Megan Rapinoe se retrage din fotbal la Chicago, într-un amical! "Rămân recunoscătoare și fericită"

Megan Rapinoe, una dintre cele mai bune jucătoare de fotbal feminin din lume, se va retrage de la echipa națională în acest weekend, urmând a avea parte de un eveniment emoționant la Chicago, pe stadionul pe care e așteptată să susțină un discurs la finalul partidei.

Ende einer Ära: Rapinoe vor letzten Länderspiel für USA

Credit imagine: SID

Megan Rapinoe va juca în weekend ultimul ei meci pentru echipa națională feminină a Statelor Unite ale Americii. Pe 24 septembrie, sportiva se va trage după un amical contra reprezentatvei Africii de Sud.
Partida va avea loc la Chicago, unde Federația americană de fotbal (USSF) a pregătit un eveniment special pentru retragerea jucătoarei de 38 de ani.
Conform presei internaționale, pentru meciul dintre SUA și Africa de Sud, americanii au pus în vânzare bilete de colecție, pe care sunt prezentate cele mai tari imagini din cariera lui Rapinoe.
La începutul meciului, sportiva va primi un tricou special înrămat, iar la finalul partidei, aceasta este așteptată să facă unele declarații în fața fanilor.
Așa cum se știe, Megan Rapinoe, vedeta mondială a fotbalului feminin, a anunțat încă din iulie că se va retrage din activitatea competițională la sfârșitul sezonului, la vârsta de 38 de ani:
"Cu un profund sentiment de pace și recunoștință am decis că sezonul acesta va fi ultimul în care practic acest sport magnific", a scris atunci pe rețelele de socializare dubla campioană mondială, care a participat în această vară, cu naționala americană, la a patra Cupă Mondială din carieră.
Citește și:

Rapinoe, mesaj emoționant după eliminarea de la Cupa Mondială

"Să joc pentru naționala de fotbal a Statelor Unite a fost o mare onoare pentru mine", a declarat la începutul lunii august, vedeta fotbalului feminin, Megan Rapinoe, după ce reprezentativa americană, dublă deținătoare a titlului, a fost eliminată în optimile de finală ale CM feminin 2023 de către Suedia, la loviturile de departajare.
"Cred că am jucat foarte bine, ne-am bucurat de acest meci, dar nu a fost să fie ziua noastră. Am jucat bine, dar am fost eliminate. Eu am ratat o lovitură de departajare, însă am avut o jucătoare uimitoare, portarul nostru, Alyssa Naeher, care a și marcat. Aceasta este frumusețea acestui sport, uneori poate fi și crud.
Eu rămân recunoscătoare fotbalului și fericită. Știu că pentru mine s-a încheiat, este trist, dar a fost o onoare să evoluez pentru SUA... Îmi amintesc de scandările din public pentru egalitate de plată după finala (n.r. din 2019, la Lyon)...
Desigur, au fost Cupele Mondiale disputate, campionate câștigate, dar știind că ne-am folosit talentul pentru a face ceva care a schimbat lumea pentru totdeauna, asta contează cel mai mult pentru mine", a spus Rapinoe, potrivit Agerpres.
Megan Rapinoe a fost campioană olimpică cu naționala SUA (2012) și dublă campioană mondială (2015, 2019). La JO de la Tokyo 2020, Statele Unite au obținut bronzul. Rapinoe a cucerit în 2019 Balonul de Aur și titlul de cea mai bună jucătoare a anului, atribuit de FIFA. Ea a fost și principala voce din fotbalul feminin care a luat atitudine împotriva politicii salariale discriminatorii a Federației americane de fotbal.
Anul trecut, Megan Rapinoe a primit din partea președintelui SUA, Joe Biden, "Medalia Libertății", cea mai înaltă distincție civilă americană, acordată celor care au "o contribuție deosebit de meritorie la securitatea sau interesele naționale ale Statelor Unite, pacea mondială, cultură sau alte eforturi publice sau private semnificative".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo