Mircea Lucescu, sfătuit să se retragă după noile probleme de sănătate! "Trebuie să aibă o limită"
Mircea Lucescu a fost internat astăzi de urgență la Spitalul Universitar din București, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe tehnice în cantonamentul echipei naționale. Bogdan Stelea a vorbit despre situația în care se află selecționerul, sfătuindu-l pe antrenorul de 80 de ani să facă un pas în spate, retrăgându-se din fotbal.
Mircea Lucescu
Credit imagine: Getty Images
Mircea Lucescu trece printr-o nouă perioadă foarte delicată din cauza problemelor medicale. Selecționerul României a fost transportat astăzi la Spitalul Universitar din București, după ce i s-a făcut rău în cantonamentul naționalei de la Mogoșoaia.
În timpul unei ședințe tehnice, "Il Luce" și-ar fi pierdut cunoștința, iar panica s-a instalat în sală. După ce a primit primele îngrijiri de la staff-ul medical al naționalei, două echipaje SMURD au ajuns repede la fața locului și medicii au reușit să-l stabilizeze pe selecționer, dar acesta a fost apoi luat cu ambulanța și dus la spital.
Din fericire, Lucescu și-a revenit repede, chiar în drum spre spital, iar acolo a fost înștiințat că nu a suferit nimic grav și că starea de rău s-a datorat exclusiv stresului și oboselii acumulate în ultima perioadă. Ulterior, selecționerul a transmis și un mesaj în care a confirmat că și-a revenit complet, fiind într-o stare stabilă, deși trebuie să mai rămână internat pentru a primi tratament și a fi supus unor investigații amănunțite.
După vestea noilor probleme de sănătate cu care s-a confruntat Mircea Lucescu, Bogdan Stelea i-a recomandat antrenorului de 80 de ani să se retragă din fotbal pentru a se concentra pe sănătate.
Fostul mare portar român a dezvăluit că "Il Luce" a fost mereu extrem de dedicat, fără să dea prea mare importanță stării sale, lucru care ar trebui să se schimbe ținând cont de vârsta înaintată pe care o are.
Stelea îl sfătuiește pe Lucescu să se retragă
"Așa a fost mereu. Nu i-a păsat foarte mult de el și de sănătate, își dorea în permanență să fie acolo, să antreneze. Nu se poate opri și nici nu cred că vrea.
Ca dedicare, da (n.r. e un exemplu de urmat). Totuși, toate trebuie să aibă o limită, cred eu. Nu consider că merită să îți strici viața așa. Toți avem limitele noastre", a declarat Bogdan Stelea, conform ProSport.
În ciuda noilor probleme de sănătate, Mircea Lucescu ar fi vrut să plece din spital pentru a fi alături de "tricolori" la amicalul cu Slovacia. FRF a anunțat, însă, că acest lucru nu se va întâmpla.
Selecționerul nu va călători cu echipa națională în Slovacia pentru partida de marți seara, "tricolorii" urmând a fi conduși de Ionel Gane, unul dintre secunzii lui "Il Luce".
"Echipa națională va face deplasarea la Bratislava în această seară fără Mircea Lucescu, deoarece acesta va rămâne internat la spitalul Universitar pentru monitorizare și tratament de specialitate. Atribuțiile pentru meciul cu Slovacia vor fi preluate de fostul internațional Ionel Gane, antrenorul secund al primei reprezentative", a transmis FRF prin intermediul contului oficial de Facebook al echipei naționale.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)