Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mitrovic, de la "nu învață nimic", la eroul clubului și al naționalei Serbiei. Și-a luat soarta în propriile mâini

Cristian Mihală

Publicat 15/11/2021 la 11:03 GMT+2

Aleksandar Mitrovic este eroul Serbiei, golul său din prelungirile partidei cu Portugalia ducându-i pe Tadic&Co la turneul final al Campionatului Mondial. Văzut ca un mare "flop" la Newcastle, vârful a renăscut la Fulham.

Aleksandar Mitrovic scores a last-gasp winner for Serbia against Portugal

Credit imagine: Getty Images

Forța Serbiei vine din lotul fantastic pe care tehnicianul Dragan Stojkovic îl are la dispoziție. Astfel, Mitrovic, atacant care are 20 de goluri și 5 assisturi pentru Fulham, sezonul ăsta, e doar rezervă la națională. Totuși, vârful a demonstrat că traversează o perioadă de grație, fiind omul care a adus calificarea țării sale la Mondialul din Qatar.
Mitrovic a fost remarcat de scouterii lui Newcastle pe vremea când evolua la Anderlecht. A fost adus pe St.James' Park pentru 18,5 milioane de euro, în 2015, iar așteptările erau enorme. Pentru că oficialii "coțofenelor" plătiseră mai mult decât pentru Alan Shearer, legendarul golgheter al echipei în anii 90.
Presiunea a fost mare la Newcastle, iar Mitrovic a devenit rapid doar o soluție pentru finalurile de meci. Însuși Shearer l-a criticat în multe rânduri, pentru ca la un moment dat să dea un verdict pesimist: "Mitrovic nu învață nimic".
Vârful sârb a căutat cu disperare o nouă șansă, departe de Newcastle, unde nu a reușit să se adapteze și chiar a recunoscut că e departe de nivelul său obișnuit. "Shearer e în continuare idolul meu și are dreptul să spună ce vrea, aceasta este meseria lui acum, să analizeze. În mare parte, ce a spus despre mine a fost adevărat. Știu și eu foarte bine când joc slab. E o legendă a fotbalului și nu cred că Anglia va avea prea curând un atacant ca el", spunea Mitrovic în iarna lui 2018, înainte de transferul la Fulham.
CITEȘTE ȘI:

Mitrovic și-a luat soarta în propriile mâini: transferul la Fulham, șansa carierei

Venit la Londra, sub formă de împrumut, Mitrovic a convins, astfel că în vara lui 2018 Fulham a activat clauza de transfer definitiv. Povestea împrumutului e una aparte, în contextul în care atacantul a fost la un pas să rămână la Newcastle, după ce transferul la Middlesbrough căzuse. Sârbul a luat însă totul pe cont propriu și l-a contactat pe antrenorul lui Fulham, compatriotul Slavisa Jokanovic.
"Newcastle mă anunțase că Middlesbrough vrea să mă transfere. Le-am spus că mă duc oriunde, că vreau să joc. În ultima zi de mercato, am stat non-stop pe WhatsApp, așteptând un semn. Scrollam și am văzut numele lui Slavisa Jokanovic, vorbisem cu el cu niște zile în urmă, mă întrebase de situația mea. Îi spusesem de Boro, dar i-am zis că în discuții e și Anderlecht. Mă săturasem să aștept, nu primeam niciun feedback în acea zi, așa că i-am scris lui Slavisa: "Salut, ce mai faci?". Mi-a scris înapoi și m-a întrebat dacă e adevărat că transferul la Boro a căzut, că el are nevoie în continuare de un atacant. I-am scris imediat: "Da, ta rog, ia-mă la Fulham!". L-am sunat apoi pe agentul meu și totul s-a decis în ultimele minute ale ferestrei de transferuri. Am fost ușurat", și-a amintit Mitrovic de curând, într-un interviu pentru FourFourTwo, nu înainte de a adăuga că "a fost cea mai stresantă zi din viața mea".
Mitrovic s-a transformat total la Fulham: și-a condus echipa spre promovarea în Premier League, unde nu a mai avut același randament, londonezii retrogradând. Stagiunea trecută a revenit la rata de goluri impresionantă (26 de reușite în 40 de meciuri), pentru ca acum să aibă 20 de goluri în 17 meciuri și să își ducă iar formația de club spre prima ligă engleză. Naționala deja a condus-o spre turneul final din Qatar, grație golului din prelungirile partidei cu Portugalia.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo