Eurosport
Major League Soccer va ajunge la 29 de echipe, odată cu expansiunea în orașul Sacramento
De
Publicat 22/10/2019 la 10:08 GMT+3
Major League Soccer a anunțat faptul că orașul Sacramento a primit dreptul de a înscrie o echipă în campionatul intern începând cu sezonul 2022-23, echipa Sacramento Republic FC urmând să beneficieze de această expansiune. Astfel, clubul din capitala statului California va deveni a 29-a echipă înscrisă la nivelul campionatului american de fotbal.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Conducerea clubului Sacramento Republic FC a aprobat proiectul în ceea ce privește construirea propriei arene, în districtul Railyards, aceasta urmând să aibă o capacitate totală de 20,100 locuri. Costurile construirii acestui proiect se vor ridica la suma de 300 de milioane de dolari.
Don Garber, directorul executiv al Major League Soccer, a emis un comunicat prin care salută înscrierea echipei din Sacramento în campionatul intern, începând din anul 2022.
Ron Burkle, un antreprenor implicat în afaceri din ramurile tehnologiei ospitalității, va fi principalul investitor al celor de la Sacramento Republic FC, acestuia urmând să i se alăture Matt Alvarez, un producător și executiv în industria entertainmentului, în timp ce Kevin Nagle, președintele și totodată directorul executiv al clubului din statul american California, va fi un membru central al grupului de investitori.
Ron Burkle a ținut să asigure că relațiile dintre clubul Sacramento Republic FC și primăria orașului vor fi benefice suporterilor.
Înființat în anul 2012, clubul Sacramento Republic FC s-a alăturat eșalonului secund din Statele Unite ale Americii, United Soccer League Championship, câștigând titlul de campioană la primul sezon petrecut în divizia secundă. Odată cu această performanță, un număr important de fani a început să își facă simțită prezența la meciurile favoriților de pe teren propriu. În urmă cu două sezoane, clubul a primit promisiunea punerii în vânzare a aproximativ 10,000 de abonamente, în eventualitatea în care clubul va fi înscris în Major League Soccer. De altfel, în ultimul sezon din USL Championship, Sacramento Republic FC a înregistrat o medie de 10,386 de suporteri la meciurile de pe propriul teren, iar între anii 2015 și 2018, clubul a avut o medie de cel puțin 11,300 de fani..
Darrell Steinberg, primarul orașului Sacramento, California, a oferit câteva cuvinte despre importanța unui asemenea anunț la nivelul comunității cu a șasea populație că mărime din statul California.
Astfel, Major League Soccer, cu un format actual de 24 de echipe, va ajunge la 29 de reprezentante odată cu startul sezonului 2022-23, după de Inter Miami CF, clubul patronat de David Beckham și Nashville SC și-au anunțat înscrierea în campionat odată cu startul următorului sezon, urmate de Austin FC pnetru anul 2021. De asemenea, orașul St.Louis a anunțat în luna august a acestui an înscrierea pentru ediția 2022-23, devenind a 28-a echipă ce se alătură Major League Soccer.
Promo
Promo