Eurosport
Mitriță ar fi putut fi un an coleg cu Messi, dar a revenit la Craiova. De ce l-a refuzat pe Beckham
De
Publicat 08/01/2024 la 22:41 GMT+2
Alexandru Mitriță a revenit în vara lui 2023 la Universitatea Craiova, după câteva experiențe în afara țării. Mijlocașul oltenilor a dezvăluit acum că ar fi avut șansa să împartă același vestiar cu Leo Messi, în MLS, însă a refuzat și s-a întors acasă, în Bănie.
Alexandru Mitriță, prezentat la Craiova Foto: Universitatea Craiova
Credit imagine: Facebook
Alexandru Mitriță a fost cel mai important transfer efectuat de Universitatea Craiova în fereastra de mercato din vară. Mijlocașul oltenilor a plecat din Bănie ca fiind idol al tribunelor și, după câteva experiențe în afara țării, a revenit în România, tot la echipa de la care se transferase, semnând un nou angajament cu trupa din Bănie.
În străinătate, Mitriță a jucat inclusiv în America, unde a aparținut de gruparea New York FC, iar acum, la șase luni distanță de când a luat decizia să revină în România a povestit o întâmplare fabuloasă.
Mitriță, aflat în această perioadă în cantonamentul de iarnă alături de gruparea olteană, în Antalya, a povestit că în vară, înainte de a ajunge la o înțelegere cu Mihai Rotaru, care îi este chiar naș, de a reveni la Craiova, a fost ofertat de Inter Miami, echipă unde este legitimat și Leo Messi. Acesta ar fi putut fi coleg cu starul argentinian, însă a refuzat propunerea de a se întoarce în MLS, dorindu-și mai mult revenirea acasă, unde Craiova îl dorea.
Acesta a refuzat la momentul respectiv șansa de a fi coechipier cu unul dintre cei mai valoroși fotbaliști ai ultimelor decenii, spunându-i "nu" lui Beckham.
Mitriță a refuzat să îi fie coleg lui Messi, pentru a semna cu Craiova
"Visul meu cu această echipă a fost să câștig un trofeu și va fi în continuare. De asta m-am întors la Craiova. Am luat-o ca pe o provocare, mi-am dorit foarte mult să mă întorc acasă și să realizez acest lucru. Nu vreau să mai vorbesc despre acest lucru (n.r. că a renunțat la bani pentru Craiova). Au fost și răutăți pot să spun așa, din partea unora, că am renunțat la bani și m-am întors acasă. Mă simt bine aici și asta e tot ce contează.
Nu-mi venea să cred când m-am transferat în America. Îmi doream foarte mult să ajung în New York și acest lucru s-a întâmplat. A fost pentru mine o mutare extraordinară. După aceea când am venit acasă, am făcut-o bineînțeles cu sufletul. Mai puțin bine a fost că eram foarte departe de casă. A fost și perioada cu pandemia și de aceea mi-a fost foarte greu. Mi-a plăcut însă impactul cu liga, orașul… Totul a fost minunat!
Nu vreau să mai vorbesc. Au fost oferte. Și de la această echipă (n.r. Inter Miami), dar am spus că am venit cu sufletul acasă. Am visuri la Craiova și eu sper să le realizez. Am luat-o ca pe o provocare și sper să o duc până la capăt.
(n.r. Deci ai prefera un titlu cu Universitatea Craiova decât un sezon cu Lionel Messi în echipă). Corect. Pentru mine, da! (n.r. – râde). Sunt din Craiova, născut și crescut în Craiova. Pentru mine e acasă și această echipă în inima mea", a spus Mitriță, într-un interviu oferit pentru Fanatik.
Promo
Promo