"Noi suntem vinovații? Sunteți nebuni?". Ce a făcut Sampaoli în drum spre vestiar, la meciul cu Nice

Jorge Sampaoli, antrenorul lui Marseille, a fost ca un leu în cușcă și pe culoarul ce duce la vestiar, după întreruperea partidei cu Nice. Tehnicianul a fost extrem de supărat pe cineva din stafful adversarilor, care îl acuzaze că atitudinea jucătorilor lui OM a dus la escaladarea conflictului cu fanii.

Jorge Sampaoli lors de Marseille - Bordeaux

Credit imagine: Getty Images

Partida Nice - Marseille, de aseară, a fost abandonată. Totul a pornit de la o fază în care Dmitri Payet se pregătea să execute o lovitură de colț, iar acesta a fost lovit cu o sticlă venită din peluza suporterilor lui Nice.
La scurt timp, Jorge Sampaoli, antrenorul lui Marseille a fost surprins de camere extrem de nervos, cerându-i socoteală cuiva. A fost nevoie de Payet, de propriul staff tehnic și de stewarzi să îl țină în frâu pe argentinian. S-a crezut că furia lui era îndreptată către unul dintre fanii lui Nice, dar presa franceză a descoperit că acesta voia să îi aplice o corecție lui Jean Clair Todibo, de la Nice. Probabil că fostul jucător al Barcelonei i-a adresat cuvinte triviale lui Sampaoli, de aici și atitudinea acestuia.

Sampaoli, extrem de nervos și la vestiare

Tehnicianul nu s-a calmat ușor și o cameră fixă prezentă în holul care duce la vestiare a surprins ce s-a întâmplat după ce cele două formații au părăsit terenul. Cei de la Nice i-au acuzat pe oponenți că au răspuns la provocări, ceea ce a dus la pătrunderea fanilor pe teren.
Camera fixă ​​amplasată în tunelul de la vestiar a surprins ce s-a întâmplat pe tunelul care duce la vestiare. Extrem de nervos, Sampaoli a strigat spre arbitru: "Trebuie să iei decizii, așa ceva nu e posibil", a strigat Sampaoli.
Imediat, cineva din stafful lui Nice l-a admonestat pe tehnician, transmițându-i că atitudinea jucătorilor lui OM a dus la haosul creat. Payet ar fi aruncat înapoi una dintre sticlele aruncate de ultrași, din tribune.
"Ce? Noi suntem vinovații? Ești nebun!?", s-a răstit argentinianul către cineva din stafful de la Nice, care l-a acuzat pe el și pe jucătorii săi că i-au provocat pe fani.
picture

Sampaoli, pe holul ce duce la vestiar. Sursă: Marca

Credit imagine: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo