Eurosport
Odegaard și ceilalți jucători ai Norvegiei au răbufnit după ce zborul către România a fost anulat
De
Publicat 14/11/2020 la 18:34 GMT+2
Meciul dintre România și Norvegia (mâine, ora 21:45), din Liga Națiunilor, este în pericol să nu se mai dispute, după ce un jucător al nordicilor a fost testat pozitiv cu COVID ieri.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Autoritățile sanitare din Norvegia au transmis că orice deplasare a echipei naționale reprezintă un risc.
Scandinavii trebuiau să aterizeze la București astăzi, la ora 15:10, însă avionul acestora nu a mai decolat. Federația Norvegiană așteaptă o decizie definitivă după recomandarea Ministerului Sănătății și a amânat decolarea zborului spre București, deși oficialii sunt conștienți de consecințe.
Scrisoarea jucătorilor Norvegiei, după ce au fost blocați în aeroport
Jucătorii Norvegiei au cedat presiunii și au decis să publice o scrisoare în semn de protest, semnată de cei 3 lideri ai naționalei: Stefan Johansen, Joshua King și Martin Ødegaard.
Aceștia au asigurat pe toată lumea că au respectat protocolul medical și au efectuat multe teste COVID înaintea meciului cu România:
"Toți jucătorii sunt în culmea disperării după refuzul autorităților de a ne permite deplasarea la cele două meciuri decisive din Liga Națiunilor cu România și Austria.
Eram la aeroport, avionul era pregătit și într-o oră trebuia să decolăm când a venit mesajul. Noi am respectat cu strictețe protocolul UEFA - am efectuat teste și la sosirea în Norvegia și alte 5 teste în cantonament.", se arată în comunicatul emis de jucătorii naționalei Norvegiei, citat de Digisport.
Meciul România - Norvegia, în pericol să nu se mai dispute
Jucătorii scandinavi trag un semnal de alarmă și anunță că autoritățile din țara lor nu tratează toate situațiile în mod egal.
Aceștia au făcut referire la faptul că nu le este permis să zboare cu un avion charter, în timp ce alte avioane de linie, unde riscul de infectare este mai ridicat, pot să călătorească fără probleme.
"Autoritățile din Norvegia îți permit să călătorești cu un avion de linie unde există riscul de infectare, dar interzic zborul cu un charter! Oficialii au respectat protocolul UEFA, dar aplică legea diferit.
În ultima vreme s-au disputat 43 de meciuri oficiale, niciunul nu a fost anulat. Dacă nu vom juca cu România și Austria, ambițiile noastre vor avea de suferit. Dar vedem că există prea puțină înțelegere pentru situația noastră. Sperăm totuși că vom primi undă verde pentru că suntem mândri să reprezentăm țara noastră.", au mai scris norvegienii.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo