România a pierdut cu 4-0 meciul cu reprezentativa Coreei de Sud, aflându-se acum pe locul 4 în clasamentul grupei B, la egalitate de puncte cu celelalte naționale din grupă cu care se luptă pentru un loc în sferturile de finală ale Jocurilor Olimpice.
După meciul cu sud-coreenii, Marius Marin și Alexandru Pașcanu au comentat prestația 'tokyotricolorilor'. Căpitanul echipei lui Mirel Rădoi s-a arătat foarte supărat ca urmare a autogolului înscris în minutul 28 și a spus că speră ca jucătorii României să treacă rapid peste acest rezultat, mobilizându-se pentru partida decisivă de miercuri.
"Cred că am început bine meciul pentru că s-a văzut că am vrut victoria, dar a fost o seară neagră, am avut și puțin ghinion, cel puțin eu cu autogolul. După a venit acel cartonaș roșu, dar sperăm să trecem cât mai repede peste meciul ăsta pentru că mai avem o partidă care e decisivă pentru a merge mai departe. De mâine ne vom gândi la meciul acela pentru că ne dorim calificarea.
Olympic Games
Ce performanță incredibilă a reușit Dani Alves după cucerirea aurului olimpic la Tokyo
08/08/2021 LA 07:19
Trebuia să strângem puțin rândurile și să ne mobilizăm, dar nu e nimic, se întâmplă și la case mai mari... Trebuie să mergem mai departe", a declarat Marius Marin, la TVR.

"Nu mai avem nimic de pierdut"

La rândul său, Alexandru Pașcanu a comparat meciul cu Coreea de Sud cu o lecție de viață, spunând că nu își mai dorește să treacă prin așa ceva niciodată.
"Nu știu ce s-a întâmplat, trebuie să încercăm să ne revenim, dar e greu. Din păcate, nu ne-a ieșit nimic azi, dar trebuie să rămânem încrezători. Trebuie să ne gândim că mai avem un meci pentru a rămâne în competiție. E o lecție de viață, trebuie să învățăm ceva toți cei care am fost pe teren și să nu mai trecem prin așa ceva.
Cu Noua Zeelandă o să fie un meci de care pe care. Știm că trebuie să câștigăm și nu mai avem nimic de pierdut, o să fie mai bine așa. Trebuie să încercăm să ne revenim și să mergem mai departe cu gândul la meciul următor", a adăugat Alex Pașcanu.

Jocurile Olimpice: Rezumatul meciului România - Coreea de Sud 0-4

Ultimul meci din faza grupelor, decisiv pentru calificarea în sferturile Jocurilor Olimpice, este programat miercuri, de la ora 11:30, când România se va duela cu Noua Zeelandă, în direct pe Eurosport 2 și Eurosport Player.
Jocurile Olimpice de la Tokyo se desfășoară în perioada 23 iulie - 8 august, iar toate competițiile se văd pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
Olympic Games
Tokyo 2020 - Brazil vs Spain - Fotbal – Rezumate de la Olimpiadă
07/08/2021 LA 15:40
Olympic Games
Brazilia este din nou campioană olimpică la fotbal masculine, după victoria cu Spania
07/08/2021 LA 14:48