Eurosport
Alisson și-a prelungit contractul cu Liverpool! Portarul rămâne pe Anfield încă 6 sezoane
De
Publicat 04/08/2021 la 20:43 GMT+3
Liverpool continuă să facă mutări importante pe piața transferurilor. Oficialii clubului de pe Anfield au anunțat acum prelungirea contractuală a portarului Alisson, care va rămâne în tricoul 'cormoranilor' până în 2027.
Alisson Becker
Credit imagine: Getty Images
Cei de la Liverpool l-au convins pe portarul Alisson să-și prelungească contractul. Brazilianul a semnat astăzi o nouă înțelegere cu echipa lui Jurgen Klopp, valabilă până în 2027, afirmând că este încrezător în forțele clubului la care a ajuns în 2018, după transferul de la AS Roma.
Alisson a declarat că nu i-a fost greu să ia această decizie, ținând cont și de faptul că familia sa se simte foarte bine la Liverpool.
Goalkeeper-ul în vârstă de 28 de ani, care a cucerit un titlu și un trofeu al Champions League în tricoul englezilor, a avut un rol extrem de important în clasarea echipei pe locul 3 la finalul sezonului trecut. Atunci a marcat un gol în prelungirile meciului cu West Bromwich Albion, contribuind la calificarea lui Liverpool în noua stagiune a Ligii Campionilor.
Fabinho și Trent Alexander-Arnold continuă la Liverpool
Marţi, 3 august, oficialii lui Liverpool au anunțat și faptul că Fabinho și-a prelungit contractul, semnând o nouă înțelegere, valabilă până în 2026.
În plus, la finalul lunii iulie, Trent Alexander-Arnold, unul dintre cei mai buni jucători din Premier League, și-a prelungit contractul cu formația lui Jurgen Klopp, urmând a evolua în tricoul 'cormoranilor' pentru încă 4 sezoane, respectiv până în 2025.
"Sunt onorat să primesc o așa oportunitate și să mi se acorde încredere din partea clubului. Liverpool este singurul club pe care îl cunosc, așa că să fiu aici în următorii ani este un lucru extraordinar pentru mine și familia mea. Trăiesc un vis în fiecare zi. Să pot reprezenta acest club și să fiu în preajma unor nume mari este un privilegiu pentru mine și sunt foarte norocos să mă aflu aici", a declarat fotbalistul după semnarea contractului.
Noul sezon din Premier League, care va începe pe 13 august, se va vedea pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul Eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo