Eurosport
Premier League 2021/22: Aston Villa | Cu sau fără Grealish?
De
Publicat 02/08/2021 la 17:00 GMT+3
Aflată la al treilea sezon consecutiv în Premier League, Aston Villa încă nu știe dacă se va putea baza în noul sezon pe cel mai bun jucător al lor și printre cei mai buni oameni ai sezonului trecut, căpitanul Jack Grealish.
Ollie Watkins (L) of Aston Villa celebrates with team mate Jack Grealish after scoring their side's second goal during the Premier League match between Tottenham Hotspur and Aston Villa at Tottenham Hotspur Stadium
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Alex Iuga
După un sezon precedent foarte bun în care a terminat pe locul 11, echipa lui Dean Smith va avea parte de un sezon puțin mai complicat. Lotul este unul destul de subțire, doar 23 de jucători, iar dacă îl vor pierde și pe Grealish, este posibil să devină o contracandidată la retrogradare.
Lot de jucători, antrenor și transferuri
Dean Smith a reușit să facă un sezon mare anul trecut, dar anul acesta se anunță unul mai complicat. Echipele din Premier League s-au întărit destul de mult în timp ce Villa nu a prea mișcat. Smith trebuie să își arate clasa, și să încerce o clasare cât mai bună la finele sezonului.
Pe piața transferurilor, Aston Villa nu a prea mișcat în această vară, deși are un lot destul de subțire. Are un lot de doar 23 de jucători, dintre care 2 sunt portari. Cu doar 21 de jucători de câmp este foarte greu în Premier League. La capitolul veniri se numără doar 3 jucători: Frederic Guilbert revenit după un împrumut la Strasbourg; Ashley Young revine după fix 10 ani pe Villa Park, iar Emiliano Buendia a venit de la nou-promovata Norwich pentru 38.4 milioane de euro. La capitolul plecări echipa lui Dean Smith a pierdut destul de mulți jucători, mai exact 5: Elmohamady și Neil Taylor au plecat liberi de contract, Engels a plecat la Antwerp, Heaton la Manchester United și Samatta a plecat definitiv la Fenerbahce pentru 6 milioane de euro.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/12/26/2961740-60790728-2560-1440.jpg)
El Ghazi, golul zilei în Premier League! Mijlocașul lui Aston Villa a înscris cu o execuție superbă
Sursa video: Eurosport
La capitolul zvonuri, Aston Villa are nume interesante pe liste atăt la eventualele veniri, dar mai ales la capitolul plecări, unde Jack Grealish are șanse mari să plece pe bani mulți.
Plecări:
Veniri:
Cu un lot destul de mic, Villa ar avea mare nevoie de 3-4 jucători, mai ales dacă își vor pierde căpitanul:
/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/09/21/2891578-59539568-2560-1440.png)
Emiliano Martinez a apărat un penalty, la 34 de minute de la debutul său la Aston Villa
Sursa video: Eurosport
Vor avea forța să se mențină în Premier League?
După ce sezonul trecut jucătorii lui Villa au jucat senzațional, conduși în teren de Jack Grealish, e foarte probabil ca Mings, Martinez, McGinn sau Watkins să joace fără Grealish în noul sezon. Dacă va pleca va lăsa un gol mare la echipa lui Dean Smith, pe care din ce se vede îl va înlocui Buendia, un jucător tehnic, cu pase bune, care ar putea să joace rolul lui Grealish pe fază ofensivă.
Villa are un debut de sezon cu un prim meci în care e considerată favorită, pe 14 august pe terenul nou-promovatei Watford. Apoi vor urma 2 meciuri pe Villa Park, meciuri în care pleacă din nou favorită, cu Newcastle, respectiv cu Brentford. În etapa a 4-a, urmează primul meci cu echipe mari, pe terenul deținătoarei UEFA Champions League, Chelsea.
Villa ar putea ieși cu 6-9 puncte din aceste prime 4 runde, însă campionatul englez este probabil cel mai echilibrat din lume în aceste momente. Toate meciurile sunt complicate, iar Villa va avea clar un minus dacă Grealish va părăsi formația.
Noul sezon din Premier League se va vedea pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul Eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo