Allegri, gata să revină în fotbal. E chemat să o salveze pe Arsenal
Publicat 02/12/2020 la 07:42 GMT+2
Postul lui Mikel Arteta este în mare pericol, iar oficialii lui Arsenal sunt deja în discuții cu Giovanni Branchini, agentul lui Massimiliano Allegri.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Un fost simbol al lui Arsenal ca jucător, Arteta părea că e omul potrivit la locul potrivit stagiunea trecută. Atunci, fostul mijlocaș a lăsat postul de secund al lui Pep Guardiola la City pentru a da curs provocării carierei.
Doar că, între timp, lucrurile nu par sub nicio formă să fie gestionate așa cum trebuie de managerul spaniol. "Tunarii" au ajuns pe 14, suferind 5 înfrângeri în primele 10 etape de Premier League. Vorbim despre cel mai slab start de sezon din 1981 până în prezent.
Ca atare, un insucces în weekend, cu marea rivală, Tottenham, ar putea să îi fie fatal lui Arteta, anunță football-italia.net, care susține că Allegri e mare favorit să îi ia locul.
Allegri, gata să revină în fotbal
După o pauză de 18 luni, după despărțirea de Juventus, Allegri e gata să revină în fotbal. Premier League pare destinația cea mai probabilă, deși s-a speculat la un moment dat că ar fi o variantă și pentru Inter.
După 34 de ani în fotbal fără întrerupere (18 ca jucător, 16 ca antrenor), Allegri și-a luat o pauză, însă încă din primăvară menționa că, din stagiunea 2020-2021, va accepta să pregătească o echipă. "Am avut un an de pauză și 5 ani la Juventus, nu vreau să revin și să nu am performanțe, asta m-ar da peste cap", spunea italianul în urmă cu șase luni.
Allegri a fost interesant și pentru United, care a cochetat cu ideea schimbării lui Solskjaer, însă în acest moment e favorit să o preia pe Arsenal. Cu siguranță că managerul italian va dori un buget pe măsură pentru a face din gruparea de pe Emirates o formație cu pretenții, lotul arătând în acest moment destul de vulnerabil.
"Iau lecții de engleză la Milano. Am ajuns să vorbesc destul de bine. Îmi este mai dificil să ascult. Dacă cineva îmi vorbește, mă ajută să o facă mai lent pentru a înțelege. Mă uit la filme în engleză și dacă citesc ceva în engleză, înțeleg", explica Allegri, semn că au existat contacte clare între oficialii unor cluburi din Premier League și agentul său, Giovanni Branchini.
Tottenham - Arsenal, meciul de care poate depinde soarta lui Arteta pe banca "tunarilor" e duminică, de la 18:30, în direct pe Eurosport 1 și Eurosport Player. Un eventual eșec ar putea să îi ducă pe Aubameyang&Co pe locul 16 în clasament, ceva de neconceput.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo