Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Premier League Facts | Bale a acceptat să fie împrumutat de Real Madrid. Anunțul făcut de The Times

Cristian Mihală

Actualizat 11/05/2021 la 08:36 GMT+3

Gareth Bale și-a dat acordul să fie împrumutat la Manchester United, cu o condiție: "diavolii" să îi acorde același salariu pe care îl are la Real Madrid, 17 milioane de euro.

Gareth Bale, ca și împrumutat la Manchester United

Credit imagine: Imago

Real Madrid vrea neapărat să scape de Bale, dar nu își dorește să renunțe la el fără a recupera o parte din investiția făcută. Interes pentru jucător a existat, mai ales din partea formațiilor de Premier League, însă mutarea părea blocată. Real cere 34 de milioane de euro în schimbul galezului, o sumă care nu e foarte ridicată având în vedere backgroundul său și faptul că abia a împlinit 31 de ani.
Dacă suma cerută de galactici pare una decentă, cluburile nu s-au înghesuit să vină cu o ofertă concretă și pentru că suma tranzacției se va ridica la cifre mult mai mari, din cauza pretențiilor financiare ale galezului. Acesta a recunoscut de curând că va alege să plece de pe Bernabeu doar dacă o altă formație îi va egala salariul actual, unul impresionant: 17 milioane de euro/sezon.
United a încercat să îl aducă pe Jadon Sancho, dar negocierile cu Dortmund au fost stopate, iar "diavolii" s-au reorientat. The Times anunță că oficialii echipei de pe Old Trafford au negociat cu Real împrumutul lui Bale, iar șansele să se ajungă la un acord sunt mari. Formația de pe Bernabeu ar fi vrut un transfer definitiv, dar, cum nu există interes concret pentru această variantă, s-ar mulțumi și cu împrumutul. Ar scăpa astfel pentru sezonul viitor de un salariu uriaș dat unui jucător care are șanse "0" să evolueze. În plus, dacă fotbalistul va da randament la United, va deveni mult mai ușor de vândut vara viitoare. Poate chiar în "Teatrul Viselor", trupa lui Solskjaer urmând a avea o clauză prin care să îl poată transfera definitiv.
Totul părea că stă în disponibilitatea lui Bale de a merge în Premier League, dar sursa citată susține că galezul și-a dat deja acordul pentru a merge la United. Cu un amendament: să câștige aceeași sumă pe care o are la Real Madrid. Oficialii englezi par dispuși să facă acest sacrificiu financiar, jucătorul putând aduce un plus-valoare echipei.
Bale mai are doi ani de contract cu Real, dar ruptura dintre el și Zidane e evidentă. Fostul jucător de bandă stânga al lui Tottenham a prins doar 100 de minute pe teren în ultimele 11 partide ale Realului, în sezonul trecut. Totul a culminat cu refuzul galezului de a face deplasarea în Anglia pentru returul optimilor Ligii, cu City.

Cum o poate ajuta Bale pe Manchester United

Oficialii de pe Old Trafford vor neapărat să aducă un mijlocaș ofensiv până în octombrie, când se încheie perioada de mercato.
Greenwood a strălucit în a doua parte a sezonului, însă e clar că nu se poate pune o presiune atât de mare pe un jucător extrem de tânăr. Atacantul de bandă are fără doar și poate un viitor strălucit, dar staff-ul tehnic al lui United se teme că acesta nu va face față fizic unui ritm de joc din trei în trei zile. S-a discutat intens cu Dortmund, pentru transferul lui Jadon Sancho, dar acum soluția Bale pare cea mai probabilă.
United are nevoie și de un vârf de careu. Martial a jucat excelent și are statutul de titular garantat, însă francezul a acuzat, de-a lungul timpului, multiple accidentări. Având în vedere predispoziția lui spre probleme medicale, United nu poate să își asume să nu aibă o variantă de back-up importantă. Venirea lui Bale i-ar permite lui Rashford să joace vârf, dacă Martial e indisponibil, iar linia de trei din spatele lui să fie formată din Greenwood, Bruno Fernandes și Bale.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo