Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

VIRAL | Toate echipele din Anglia și-au anunțat retragerea din Super Ligă

Vlad Dumitrescu

Actualizat 10/05/2021 la 14:39 GMT+3

Toate echipele din Anglia și-au anunțat retragerea din Super Ligă marți iar astăzi Inter, Milan și Atletico Madrid au urmat același drum.

Super League

Credit imagine: Eurosport

Comunicatul emis de Juventus

”Juventus este la curent cu cererile și intențiile exprimate de anumite cluburi pentru a se retrage din Super Ligă, cu toate că procedurile necesare prevăzute de acordul semnat de cluburi nu au fost completate.
În acest context, deși Juventus rămâne convinsă de veridicitatea proiectului din punct de vedere sportiv, comercial și legal, clubul consideră că în prezent există șanse limitate ca acest proiect să fie finalizat în forma sa originală.
Juventus rămâne angajată să creeze valoare pe termen lung pentru club și pentru întreaga industrie fotbalistică”, se arată în comunicatul torinezilor.

AC Milan a anunțat ieșirea din Super Ligă

”Am acceptat invitația de a participa la Super Ligă cu intenția sinceră de a livra cea mai bună competiție europeană fanilor din întreaga lume. Schimbarea nu este ușoară, dar evoluția este necesară pentru progres.
Totuți, vocile și îngrijorările fanilor din întreaga lume au fost exprimate clar iar AC Milan trebuie să țină cont de cei care iubesca cest sport minunat”, se arată în comunicatul milanezilor.

Inter și Atletico Madrid confirmă și ele retragerea din Super Ligă

Printr-un comunicat oficial pe site-ul propriu, Atletico Madrid și-a anunțat retragerea din Super Liga Europeană. Azi noapte au existat informații că Atletico ar fi fost printre ultimele formații care ar fi rămas în picioare pentru noua competiție, însă madrilenii au cedat în cele din urmă.
De asemea, Inter a anunțat și ea că se retrage din Super Ligă.
Astfel, până acum s-au retras oficial toate echipele din Anglia (Manchester City, Liverpool, Manchester United, Chelsea, Arsenal și Tottenham) și Atletico Madrid și Inter Milano. Au mai rămas Milan, Juventus, Barcelona și Real Madrid.

Manchester United, Arsenal și Liverpool au confirmat ieșirea din Super Ligă

BBC anunță că toate echipele din Premier League se vor retrage din Super Ligă

Reacția UEFA după retragerea lui Manchester City

”Sunt încântat să primesc din nou pe Manchester City în familia fotbalului European. Au arătat o mare inteligență. City este un mare câștig pentru fotbal și sunt încântat să lucrez cu ei pentru un viitor mai bun”, a declarat președintele UEFA, Aleksander Ceferin.

OFICIAL - Manchester City s-a retras din Super Ligă

”Manchester City FC confirmă că a început procedurile pentru a se retrage din grupul care plănuiește formarea Super Ligii Europene”, scriu cei de la City pe site-ul oficial.

Ce riscă Real Madrid cât Florentino Perez rămâne președinte

Noi detalii apar despre presiunea imensă pentru ca Florentio Perez să demisioneze. Cei de la Telegraph scriu că UEFA este hotărâtă să interzică lui Real Madrid participarea în cupele Europene câtă vreme Perez rămâne la club.

Real Madrid, aproape de plecarea din Super Ligă

Cei de la The Telegraph anunță că Real Madrid este foarte aproape să renunțe complet la planul Super Ligii Europene. De asemenea, The Independent scrie că președintele Florentino Perez se află sub o presiune imensă pentru a-și da demisia.

Ed Woodward și Andrea Agnelli și-au dat demisia de la Man United și Juventus - surse

Mai multe surse din presa internațională scriu că Ed Woodward și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte la Manchester United. De asemenea, Andrea Agnelli ar fi demisionat și el de la Juventus.
Cei doi au fost printre principalii actori în crearea Super Ligii și se pare că eșecul iminent al proiectului i-a determinat să ia astfel de decizii. Niciunul dintre cluburi nu a confirmat deocamdată deciziile.

talkSPORT: Toate cele 12 cluburi se vor întruni pentru a discuta desființarea Super Ligii

Conform celor de la talkSPORT, toate cele 12 cluburi vor avea o ședință în această seară pentru a discuta despre desființarea Super Ligii, în ciuda avertismentelor venite de la Florentino Perez care a declarat că acele contracte semnate trebuie respectate.
Faptul că Super Liga urmează să fie anulată a informat și fostul mare fotbalist Stan Collymore.

Barcelona nu va intra în Super Ligă fără acordul socios

Conform postului catalan TVR3, Juan Laporta a inserat în contractul aderării Barcelonei la Super Ligă o clauză care precizează că Barca se va alătura noii competiții doar în situația în care socios vor vota pentru acest lucru. Cum este greu de crezut că acest lucru s-ar întâmpla, echipa catalană are șanse mici să mai adere la Super Ligă.

Chelsea și Manchester City, primele cluburi care se retrag din Super Ligă

BBC a anunțat astăzi că Chelsea pregătește deja documentele pentru ieșirea din Super Liga Europeană. Mai devreme, The Guardian scria că atât Chelsea, cât și Manchester City au îndoieli serioase privind participarea în această nouă competiție după reacțiile negative primite.
Informația a fost confirmată și de sursele Sky Sports și Telegraph.
De asmenea, cei de la The Sun scriu că Manchester City se va retrage și ea. Echipa de pe Etihad a transmis deja organizatorilor Super Ligii decizia. Sky Sports a confirmat că și City se va retrage.
De altfel, Chelsea și Manchester City au fost ultimele echipei care s-au alăturat noii competiții, mai mult din frica de a nu fi lăsate pe dinafară decât din vreo convingere. Chelsea este singura echipă dintre cele din Super Ligă care nu a raportat vreo datorie în 2020.
Tot astăzi au avut loc proteste importante în fața Stamford Bridge, chiar înaintea meciului cu Brighton, care va avea loc de la 22:00 în direct pe Eurosport 1. Sute de fani s-au adunat și au cerut retragerea clubului din Super Ligă.
Petr Cech a fost și el prezent și a cerut fanilor să permită autocarului să intre în stadion după ce situația a devenit extrem de tensionată. De îndată ce știrea BBC a ajuns la fani, totul s-a transformat într-o mare sărbătoare, fanii reacționând ca la un gol important la aflarea veștii.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo