Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Conflictul dintre Klopp și Lampard continuă. Replica germanului: ”Frank trebuie să învețe”

Vlad Dumitrescu

Actualizat 24/07/2020 la 18:34 GMT+3

Jurgen Klopp i-a transmis lui Frank Lampard că ar trebui să învețe să lase certurile pe teren.

Jürgen Klopp a atacat subtil rivalii care cheltuie enorm pe transferuri

Credit imagine: Getty Images

”Nu poți să spui așa ceva despre mine sau despre banca mea pentru că nu suntem aroganți. Frank era foarte competitiv și respect asta. Poți să spui ce vrei, din punctul meu de vedere într-o astfel de situație. Pentru mine, după meci, totul s-a încheiat. Am spus și eu multe lucruri în trecut pentru că este vorba de emoție pură. El a venit aici să câștige meciul și să se asigure că se califică în Champions League. Respect acest lucru”, a afirmat Klopp.
”Trebuie să învețe să oprească aceste certuri la fluierul de final. Nu a făcut acest lucru. Să mai vorbească după despre asta nu este în regulă. Frank trebuie să învețe acest lucru. Are timp, este un antrenor tânăr. Dar trebuie să învețe. În timpul meciului sunt folosite anumite cuvinte, nu este nicio problemă. Dar la fluierul de final se încheie totul. Nu suntem aroganți. Când se fluieră de final, s-a oprit totul asta. Asta nu îmip place”, a adăugat Klopp.
Liverpool şi Chelsea au oferit miercuri un spectacol fantastic, cu 8 goluri, în ceea ce a reprezentat ultima partidă a "cormoranilor" pe Anfield în acest sezon.
Dacă Salah&Co au jucat doar pentru orgoliu, miza a fost una imensă pentru Chelsea, care luptă pentru un loc de Champions League. Înfrângerea cu 5-3 a fost greu de digerat pentru Lampard, care la un moment dat a părut că se contrează cu Jurgen Klopp, într-un moment în care arbitrul de rezervă a intervenit pentru a calma spiritele.
La final, tehnicianul de pe Stamford Bridge a explicat că nu a avut nimic de împărţit cu managerul campioanei, acesta încercând doar să le ia apărarea celor din stafful său. Lampard a fost extrem de deranjat de comentariile şi aroganţa celor de pe banca lui Liverpool.
"Nu am avut nicio problemă cu Jurgen Klopp, şi-a condus echipa fantastic spre titlu. Am avut cu nişte oameni de pe banca de rezerve. E o linie subţire între câştigarea titlului - tot respectul pentru performanţa asta - şi aroganţă. Nu fiţi foarte aroganţi! A fost multă tensiune, dar asta şi pentru că partida a fost una plină de încărcătură emoţională pentru ambele echipe", a spus Lampard la final.
Spectacolul din Premier League de pe Eurosport vă este oferit de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo