Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Continuă revoluția portugheză la Wolves! Cine este noul favorit pentru postul de antrenor

Vlad Dumitrescu

Publicat 25/05/2021 la 07:50 GMT+3

Wolverhampton s-a despărțit de Nuno Espirito Santo, dar formația de pe Molineux își va aduce tot un antrenor portughez.

Wolves celebrate

Credit imagine: Getty Images

Bruno Lage este marele favorit pentru a deveni noul antrenor al Benficai, conform jurnalistului italian Fabrizio Romano.
Lage a antrenat toate echipele de tineret de la Benfica între 2004 și 2012 pentru ca apoi să fie secunudl lui Carlos Carvahal la Sheffield Wednesday și Swansea. Lage a revenit al Benfica la echipa secundă a clubului în 2018 însă a fost apoi numit principal la prima echipă pe 3 ianuarie 2019 după plecarea lui Rui Vitoria.
Lage a reușit să câștige campionatul cu Benfica în primul său sezon ca principal însă în vara lui 2020 a fost dat afară de clubul din capitala Portugaliei după doar două victorii în 13 meciuri.
Conform lui Fabrizio Romano, există interes de la Wolves pentru Sergio Conceicao dar în acest moment sunt în desfășurare negocierile cu Lage.

Nuno Espirito Santo a plecat de la Wolves

Nuno Espirito Santo nu va mai continua la Wolverhampton din sezonul viitor. Anunțul a fost făcut chiar de clubul de pe Molineux. Presa engleză consideră că portughezul este în acest condiții principalul favorit să o preia pe Tottenham, formație aflată în căutarea unui antrenor după ce l-a dat afară pe Mourinho.
"După patru sezoane la club, duminica aceasta va avea loc ultimul joc al lui Nuno Espirito Santo în fruntea "lupilor".
Mulțumim, Nuno.", a fost mesajul postat de clubul englez pe contul oficial de Twitter.
Conform presei engleze, portughezul este acum principalul favorit să devină antrenorul lui Tottenham. Daniel Levy este în căutarea unui antrenor după ce l-a demis pe Mourinho, dar președintele londonezilor a fost refuzat pe rând de Julian Nagelsmann, Brendan Rodgers sau Erik Ten Hag.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo