Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Coutinho, spre Premier League: un "renegat" + bani pentru schimbul anului

Cristian Mihală

Actualizat 19/07/2020 la 13:54 GMT+3

Philippe Coutinho este foarte aproape de revenirea în Premier League. Arsenal a negociat în ultimele zile intens cu Barcelona un schimb, iar părțile sunt aproape să ajungă la un numitor comun: brazilianul va ajunge pe Emirates la schimb cu Matteo Guendouzi, "tunarii" urmând să plătească și o sumă de bani.

Philippe Coutinho, la un pas de revenirea în Premier League

Credit imagine: PA Sport

Coutinho a bifat 34 de apariții pentru Bayern Munchen în sezonul recent încheiat în Germania, reușind să înscrie 9 goluri și să ofere 8 assist-uri. Internaționalul brazilian și-a trecut în palmares două trofee alături de clubul bavarez: titlul în Bundesliga și Cupa Germaniei. Cu toate acestea, nemții nu au activat clauza de transfer definitiv, preferând să investească banii în Leroy Sane, achiziționat de la Manchester City.
Nici boardul Barcelonei nu îl vede pe fostul jucător al lui Liverpool o soluție pentru primul "11" în sezonul viitor, astfel că oficialii catalanilor au tot încercat să îl vândă și să își acopere investiția de peste 100 de milioane de euro. Mai ales că formația blaugrana are nevoie de lichidități pentru a aduce întăriri în ofensivă, acolo unde Lautaro Martinez a fost o țintă de luni bune.
În cele din urmă, șefii de pe Camp Nou au înțeles că nu vor putea obține suma dorită pentru Coutinho și, după ce au luat în calcul inclusiv varianta unui nou împrumut (se vorbea de 9 milioane de euro pe care Barcelona urma să îi primească în schimbul cedării sud-americanului pe un an), au ajuns la soluția unui schimb. Catalanii îl voiau oricum pe Guendouzi, aflat în dizgrație la Arsenal, astfel că premisele unui schimb erau prezente. În ultimele zile, părțile au discutat tot mai intens pe seama sumei pe care gruparea de pe Emirates trebuie să o mai plătească, în condițiile în care Coutinho e mult mai bine cotat decât închitătorul francez. Conform Daily Mail, s-au făcut progrese evidente în negocieri, iar schimbul pare în acest moment doar o chestiune de timp.
Coutinho ar rezolva o mare problemă la Arsenal, care, în absența lui Ozil (care la rândul lui e pe "lista neagră" a lui Arteta), nu are o minte limpede la mijlocul terenului. "Tunarii" au nevoie de un mijlocaș care să construiască, unul capabil de ultima pasă, un adevărat "dirijor" care să organizeze jocul, iar Coutinho pare o soluție ideală, având în vedere ce s-a întâmplat pe Emirates în ultimii ani.

Guendouzi, pe lista de transferuri a lui Arsenal

Mikel Arteta a fost extrem de supărat pe modul în care Guendouzi a gestionat finalul de meci de la Brighton, când i-a pus mâna în gât lui Maupay, după ce "pescărușii" reveniseră de la 0-1. De atunci, francezul nu a mai prins niciun minut în formația londoneză.
Arteta ține enorm la disciplină și la păstrarea calmului pe teren, iar comportamentul lui Guendouzi l-a dezamăgit enorm. Mai ales că acesta este "recidivist", tehnicianul punându-l pe "lista neagră" încă de la sosirea pe Emirates.
Tânărul închizător francez a avut probleme de atitudine în mini-cantonamentul făcut de Arsenal în iarnă, iar de atunci și-a găsit tot mai rar loc în primul "11", deși are calități impresionante. Până la meciul cu Brigton, el evoluase în doar două din primele 10 meciuri ale lui Arteta la Arsenal, însă lucrurile păreau să fi revenit la normal.
Ieșirea din partida cu Brighton l-a determinat pe tehnician să își aducă aminte de acel episod și, potrivit presei britanice, ibericul a decis ca Guendouzi să fie pus pe lista de transferuri, pentru o cedare a sa în perioada de mercato din vară. Iar schimbul cu Coutinho pare a fi o variantă win-win, doar "compensațiile" pe care "tunarii" le vor plăti rămânând să fie stabilite în perioada următoare.
Spectacolul din Premier League de pe Eurosport vă este oferit de Unibet.
Program Premier League (18-20 iulie)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo