Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cum influențează decizia TAS lupta pentru Liga Campionilor din Premier League

Ion Alexandru

Actualizat 13/07/2020 la 12:34 GMT+3

În urma deciziei de astăzi a Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Loussane, celor de la Manchester City le-a fost ridicată interdicția de a evolua în cupele europene în următoarele 2 sezoane. Ca atare, ”cetățenii” vor evolua în ediția viitoare a UCL, ei fiind siguri de ocuparea locului 2 în Premier League la finele acestui sezon. Astfel, rămân doar 2 locuri vacante pentru celelalte echipe.

Trofeul UEFA Champions League

Credit imagine: Getty Images

articol scris de Nicu Alexandru Savin
Momentan, locurile 3 și 4 sunt ocupate de Chelsea (60 puncte) și Leicester (59 puncte), însă ocupanta locului 5, Manchester United, are un meci mai puțin disputat. Formația lui Solskjaer o va întâlni în această seară pe teren propriu pe Southampton, iar o victorie împotriva ”sfinților” o va duce pe United până pe locul 3, în fața lui Chelsea și Leicester.

3 echipe pe 2 locuri

În urma deciziei TAS, Wolverhampton și Sheffield United mai pot spera doar teoretic că vor putea ocupa unul din locurile 3 sau 4. Așadar, lupta pentru cele 2 poziții se va da între Man United, Chelsea și Leicester.
Manchester United celebrate Anthony Martial's opening goal against Swansea
Dacă ținem cont de programul de care îl are, dar și de forma arătată în ultima vreme, putem spune că Man United are prima șansă la locul 3. Deși a pierdut categoric în ultima partidă cu Sheffield, Chelsea este favorită să ocupe și ea unul din locurile care duc în Champions League.
Leicester a avut un parcurs foarte slab de la reluarea competiției după întreruperea din luna martie și are șanse mici să prindă un loc care să o ducă din nou în grupele UCL, acolo unde a mai fost după ce a câștigat titlul de campioană. Înfrângerea la scor de aseară, 4-1 pe terenul lui Bournemouth, a adâncit și mai mult criza în care se află formația lui Brendan Rodgers. Mai mult, ”vulpile” au un program infernal în ultimele 3 etape și este puțin probabil că vor putea ocupa la final locul 3 sau 4, performanță care era atât de probabilă înainte de întreruperea campionatului.
brendan
Cel mai probabil, Leicester va juca în Europa League în sezonul care urmează, fiind greu de crezut că vor termina mai jos de locul 7, ultimul care duce în Europa. Pentru celelalte 2 poziții care duc în această competiție se bat cu șanse reale Tottenham, Sheffield și Wolverhampton, dar și Arsenal ar putea spera dacă va avea un parcurs perfect.

Programul echipelor implicate în lupta pentru UCL

  • Manchester United: Sothampton (A), Crystal Palace (D), West Ham (A), Leicester (D)
  • Chelsea: Norwich (A), Liverpool (D), Wolverhampton (A)
  • Leicester: Sheffield (A), Tottenham (D), Man United (A)
Spectacolul din Premier League de la Eurosport vă este oferit de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo