Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

După eșecul din finala Champions League, Guardiola are nevoie de 4 fotbaliști la Manchester City! Care sunt țintele

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 31/05/2021 la 11:45 GMT+3

Manchester City va încerca să se întărească în această vară, mai ales după înfrângerea din finala Champions League, în fața lui Chelsea. Englezii susțin că Guardiola va încerca aducerea a 4 fotbaliști, pentru a acoperi zonele deficitare.

Guardiola zum dritten Mal Trainer des Jahres

Credit imagine: SID

Articol scris de Bianca Dumitru
Antrenorul Pep Guardiola a spus, după meciul de la Porto, că echipa sa trebuie să învețe ceva din înfrângerea cu Chelsea, punctând că City a avut totuși un sezon excepțional, reușind să-și adjudece Cupa EFL, dar și titlul de campioană în Premier League.
Pentru ca City să arate și mai bine în stagiunea 2021/22, Guardiola se concentrează acum pe lista de transferuri pe care și le dorește. "Cetățenii" nu pot fi, însă, prea agresivi pe piața de mercato, clubul suferind pierderi de 126 de milioane de lire din cauza pandemiei de coronavirus.
Pentru a putea să le țină piept și în sezonul următor lui Chelsea, Liverpool sau City are nevoie de un fundaș stânga, un mijlocaș defensiv și unul ofensiv și de un atacant, anunță manchestereveningnews.co.uk.
În apărare, deși a avut o evoluție bună, Zinchenko nu a reușit să le țină piept jucătorilor lui Thomas Tuchel, fiind depășit de Kai Havertz la faza din care Chelsea a reușit să înscrie. Lui Guardiola nu îi va fi ușor să găsească un fundaș, City având nevoie de un fotbalist ca Ben Chilwell, care în finala UCL a reușit să-i anuleze jocul lui Mahrez și să facă față ritmului lui Kyle Walker.
În ceea ce privește postul de mijlocaș defensiv, antrenorul spaniol are nevoie de un fotbalist care să-i ia locul lui Fernandinho, care nu a anunțat încă dacă va rămâne sau nu la echipă, dar care are oricum 36 de ani, Guardiola având nevoie de un jucător mai tânăr. City îl are pe Rodri, dar spaniolul în vârstă de 24 de ani nu e suficient într-un sezon în care echipa luptă pe mai multe fronturi. "Cetățenii" îl mai au și pe Gundogan, dar acesta se remarcă mai degrabă în partidele în care Manchester City domină la capitolul posesie, fiind expus în fața echipelor mai agresive.

Ținte clare pentru Guardiola în ofensivă

Pentru departamentul ofensiv, chiar dacă îi are pe Mahrez, Sterling, De Bruyne, Bernardo Silva și Foden, tehnicianul în vârstă de 50 de ani a pus ochii pe Jack Grealish, căpitanul lui Aston Villa, pentru care sefii lui City ar fi dispuși să plătească 116 milioane de euro. Cu toate astea, Guardiola îl are pe promițătorul Cole Palmer, de la care se așteaptă să fie tot mai vizibil în echipă din sezonul viitor.
Astfel, Manchester City s-ar putea orienta asupra transferului unui atacant veritabil. După despărțirea de Sergio Aguero, care a plecat la Barcelona, "cetățenii" se vor îndrepta fie spre Erling Haaland, norvegianul de 20 de ani de la Borussia Dortmund, fie spre Harry Kane, care i-a anunțat pe șefii lui Tottenham că vrea să plece de la club, dorindu-și să evolueze pentru o echipă alături de care să se lupte pentru trofee.
Niciuna dintre aceste mutări nu este, însă, ușor de realizat. Haaland nu va fi lăsat de nemți să plece în această vară pentru mai puțin de 180 de milioane de euro, iar prețul lui Kane, de care sunt interesate și Chelsea, Manchester United și PSG, a fost stabilit la circa 140 de milioane de euro, șefii lui Spurs fiind orientați mai degrabă spre negocieri cu echipe din afara Angliei, nedorind ca atacantul să ajungă la o rivală din Premier League.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo