Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Erling Haaland, principala țintă a lui Chelsea pe piața transferurilor în 2021

Vlad Dumitrescu

Actualizat 18/01/2021 la 13:37 GMT+2

Chelsea caută un partener pentru Timo Werner iar formația lui Frank Lampard a pus ochii pe Erling Haaland, de la Borussia Dortmund.

Erling Braut Haaland of Borussia Dortmund

Credit imagine: Getty Images

The Athletic informează că Chelsea vrea să aducă un atacant de clasă la sfârșitul sezonului în ciuda faptului că nu există îngrijorări la club privind forma lui Timo Werner în primul său sezon pe Stamford Bridge.
Erling Haaland a marcat 35 de goluri în 35 de meciuri pentru Borussia Dortmund de când a ajuns la club și are o clauză de reziliere în valoare de 75 de milioane de euro care va deveni activă în vara lui 2022.
Drept urmare, va fi nevoie probabil de mult mai mulți bani pentru a convinge Dortmund să vândă. Clubul german a demonstrat în negocierile cu Manchester United pentru Jadon Sancho că deși sunt dispuși să-și vândă vedetele, nu o vor face decât la prețul potrivit.

Chelsea va face o ofertă concretă pentru Haaland vara aceasta

Manchester United este și ea interesată în continuare de fostul atacant al celor de la Molde iar în presă s-a scris recent că Haaland ar prefera un transfer la Real Madrid. Totuși, președintele Realului, Florentino Perez, este reticent în a face afaceri cu agentul lui Haaland, Mino Raiola.
Din cauza pandemiei de coronavirus, Chelsea consideră că în această vară ar fi cel mai bun moment să facă o ofertă concretă pentru Haaland. Lampard consideră că Haaland ar putea juca alături de Timo Werner în atacul albaștrilor.
Chelsea este conștientă că va avea parte de competiție serioasă pentru semnătura lui Haaland și că decizie de a-l achiziționa este una ambițioasă, dar clubul consideră că ar fi mișcare inteligentă să facă o ofertă substanțială în această vară în loc să aștepte vara lui 2022, ca restul echipelor care îl doresc pe norvegian.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo