Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gareth Bale la Tottenham. Galezul a ajuns astăzi la Londra și va oficializa transferul la Spurs

Vlad Dumitrescu

Actualizat 18/09/2020 la 16:43 GMT+3

Gareth Bale a zburat astăzi la Londra într-un avion privat alături de Sergio Reguilon. Ambii jucători au semnat deja cu Tottenham.

Gareth Bale

Credit imagine: Eurosport

Bale a efectuat deja vizita medicală pentru transfer la Madrid iar toate actele sunt deja semnate. Astfel, galezul se întoarce după șapte ani la clubul care l-a lansat în fotbalul mare.
Căpitanul Țării Galilor a ajuns la Londra astăzi iar alături de el în avionul privat a fost coechipierul său de la Real Madrid, Sergio Reguilon, cel care se va alătura și el celor de la Tottenham după ce a efectuat, de asemenea, vizita medicală joi.
Bale a aterizat pe aeroportul Luton în apropiere din Londra și a mers apoi la baza de antrenamente a lui Tottenham unde a fost întâmpinat de fanii lui Tottenham.
Negocierile au fost lungi și s-au încheiat joi dimineață.
Bale va fi împrumutat timp de un an la Tottenham iar Real Madrid îi va plăti în această perioadă jumătate din cei 600.000 de euro pe care îi câștigă pe săptămână. Sergio Reguilon a fost vândut definitiv de Real.

Gareth Bale, un jucător pe placul lui Mourinho? Nu neapărat

Deși Mourinho a declarat că a încercat să-l aducă pe galez la Real Madrid, Gareth Bale nu este neapărat un jucător care să se muleze pe stilul portughezului. În ceea ce privește faza ofensivă, Bale poate fi sclipitor, însă nu este nici pe departe genul care să ”care și pianul”, să facă și munca defensivă atât de apreciată de Mourinho.
Dacă portughezul credea probabil că îl poate schimba pe Bale când era încă spre începutul carierei, acum este destul de clar că galezul nu se va mai schimba. Decât un transfer dorit de Mourinho, pare mai degrabă un moft al lui Daniel Levy, cel care cu siguranță nu ar fi deranjat de vinderea mai multor tricouri și de plasarea lui Tottenham în mentalul colectiv ca fiind un clubu capabil să aducă jucători de clasă mondială.
Gareth Bale este un jucător cu o valoare incontestabilă, însă în mare nu pare că este exact ceea ce avea nevoie Tottenham în acest moment. Dacă Mourinho va ști să gestioneze situația delicată din vestiar, atunci aducerea galezului ar putea să fie un mare succes. Dar aici vorbim de un mare ”dacă”.
picture

Premier League, programul etapei a doua

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo