Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Jack Grealish la Manchester United? Cât cere Aston Villa pentru internaționalul englez

Vlad Dumitrescu

Actualizat 17/06/2020 la 08:39 GMT+3

Aston Villa va cere cel puțin 80 de milioane de lire pentru Jack Grealish în perioada de transferuri din vară.

Jack Grealish este dorit de Manchester United

Credit imagine: Getty Images

Grealish este destul de sus plasat pe lista de cumpărături a celor de la Manchester United grație formei sale excelente din acest sezon, englezul marcând șapte goluri și reușind șase assist-uri în Premier League pentru a-i menține speranțele lui Villa de a rămâne în prima ligă.
Deși United îl dorește pe Grealish, președintele Ed Woodward a avertizat că este nerealist să creadă cineva că prețurile la transferuri vor rămâne la fel ca înainte de pandemia de coronavirus.
Woodward vorbea în mod specific de prețul stabilit pentru Harry Kane (200 mil. de lire) sau cel al lui Jadon Sancho de la Borussia Dortmund (100 mil. de lire), însă el se așteaptă ca și prețul lui Grealish să scadă. United a fost nevoită să plătească în cele din urmă 80 de milioane de lire pentru Maguire vara trecută, o sumă record pentru un fundaș, după ce Leicester nu a cedat iar Villa speră să poată obține prețul întreg pentru Grealish.

Prețul lui Jack Grealish depinde de salvarea de la retrogradare

Villa va reîncepe sezonul împotriva celor de la Sheffield United miercuri, de la 20:00, în direct pe Eurosport 1 iar o victorie îi va scoate pe elevii lui Dean Smith din zona retrogadării. Dacă vor evita retrogradarea, patronii celor de la Villa - Nassef Sawiris și Wes Edens, au puterea financiară de a nu face un compromis privind valoarea lui Jack Grealish.
Grealish a dovedit că este unul dintre cei mai buni jucători din Premier League în acest sezon și dacă Aston Villa va retrograda, pare puțin probabil ca el să petreacă un nou sezon în Championship.
Premier League 17 iunie - 21 iunie
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo