Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Karius, înapoi la Liverpool: ”Am fost răbdător, dar s-au întâmplat aceleași lucruri!”

Vlad Dumitrescu

Actualizat 04/05/2020 la 16:32 GMT+3

Contractul lui Loris Karius cu Besiktas a fost oprit iar germanul se va întoarce pe Anfield Road.

Loris Karius könnte vorerst nach Liverpool zurückkehren

Credit imagine: SID

Karius, care era împrumutat de Liverpool la Besiktas, a fost implicat într-o dispută cu gruparea turcă din cauza salariilor neplătite. Oficialul turc Erdal Torunogullari a declarat luna trecută că germanul a cerut să îi fie încheiat contractul în Istanbul.
Karius a depus o plângere la FIFA anul trecut împotriva celor de la Besiktas după ce nu a fost plătit timp de patru luni pentru ca apoi să intervină Liverpool pentru a-l ajuta. Agentul lui Karius, Florian Goll, a declarat pentru presa din Germania luna trecută că Loris a fost scos țap ispășitor de Besiktas: ”Condamn faptul că reprezentanții clubului vor acum să îl pună într-o lumină proastă pe Loris”.
Acum Karius a confirmat pe Instagram că și-a încheiat înțelegerea cu Besiktas, afirmând că răbdarea sa a ajuns la limită din cauza faptului că nu era plătit de turci.
”Este păcat că s-a sfârșit așa dar ar trebui să știți că am încercat orice am putut pentru a rezolva situația fără probleme. Am fost foarte răbdător timp de mai multe luni. Aceleași lucruri s-au întâmplat și anul trecut. Din păcate ei nu au încercat să rezolve situația și chiar mi-au refuzat propunerea mea de a micșora salariul”, a scris Karius.
”Este important să știți că mi-a făcut plăcere să joc pentru acest club. Besiktas să fie mândră că are acești fani pasionați care oferă susținere necondiționat. Îmi voi aminti mereu de voi”, a precizat el.
Portarul lui Liverpool a petrecut ultimele două sezoane la Besiktas, sub formă de împrumut după meciul de coșmar din finala UEFA Champions League din 2018, când cele două gafe ale sale au ajutat-o pe Real Madrid să câștige. Acel meci a încheiat un sezon slab făcut de german pe Anfield, un portar care nu a părut niciodată sigur pe el, în ciuda oportunităților oferite de Jurgen Klopp.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo