Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Leeds – Wolves 0-1 | Victoria realismului asupra idealismului

Ion Alexandru

Publicat 20/10/2020 la 10:56 GMT+3

Wolverhampton a învins-o pe Leeds după un meci dominat de către echipa lui Marcelo Bielsa. Tehnicianul argentinian a trăit aseară o înfrângere care îi amintește mult de trecutul său la cârma naționalei în 2002. A fost o victorie a realismului implementat la echipă de către Nuno Espirito Santo în fața fotbalului idealist practicat de Leeds United.

Raul Jimenez a adus victoria lui Wolves în deplasarea de la Leeds

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Valentin Nicola
Leeds a fost echipa mai bună în partida contra celor de la Wolves. Bielsa Boys au dominat la toate capitolele statistice un meci în care au avut o posesie de 67.8% și o dominare teritorială de 52.3%. A fost tipul de partidă care demonstrează că datele statistice nu se reflectă întotdeauna în rezultatul final de pe tabelă, indiferent de frumusețea si complexitatea fotbalului practicat.
A fost o înfruntare ca într-un meci de box, Leeds a căutat knockout-ul spectaculos însă loviturile sale necontenite nu au reușit să clintească adversarul. Wolves a stat la cutie, și-a conservat energia și a lovit decisiv exact atunci când a trebuit pentru a obține victoria și implicit cele 3 puncte care o propulsează pe locul 6 în campionat la egalitate cu Leicester City și Arsenal.

Sisteme de joc și formații

Leeds a început partida într-un sistem 4-1-4-1 fluid care pe fază ofensivă se transforma într-un 2-3-5 cu Kalvin Phillips în rol de centre half. Formația lui Bielsa a avut ca scop principal să întindă cât mai mult apărarea celor de la Wolves pentru a exploata în ofensivă canalele centrale dintre liniile adverse.
Așezarea pe teren la Leeds - Wolves
De cealaltă parte, Nuno Espirito Santo a speculat la maxim de intențiile ofensive a lui Bielsa și a știut cum să profite la momentul potrivit de vulnerabilitatea sistemului impus de argentinian la Leeds organizând echipa pe terenul de joc în așa fel încât să absoarbă presiunea exercitată de adversar. Tehnicianul lui Wolverhampton a aliniat un 3-5-2 la startul partidei care s-a transformat pe fază defensivă într-un 5-3-2, iar în momentele de tranziție ofensivă într-un 3-4-1-2 cu Moutinho (5 tacklinguri reușite) , Dendoncker (6 dueluri aeriene câștigate) și Pedro Neto (6 intercepții reușite) responsabili pentru a acoperi centrul terenului. Cei 3 mijlocași au avut evoluții ireproșabile pe faza de tranziție și organizare defensivă.
Leeds - Wolves 0-1 | Analiza tactică

Vulnerabilitatea sistemului folosit de Bielsa

Nuno Santo este un tehnician de anvergură, cunoscător pe deplin al fotbalului. Acesta a realizat că echipa sa nu o poate învinge pe Leeds practicând un fotbal deschis, ofensiv și tocmai de aceea a studiat slăbiciunile sistemului lui Bielsa din perioada în care acesta a fost selecționerul Argentinei, vulnerabilitate care îl însoțește și în prezent la Leeds United.
Înaintea Cupei Mondiale din 2002 Marcelo Bielsa s-a confruntat cu o problemă majoră, Argentina nu avea amplitudine în linia ofensivă pentru a reuși să desfacă apărările adverse, iar Bielsa a mutat în nucleul formației compus din Lopez, Batistuta, Veron și Ortega pentru a găsi o soluție. Unul dintre atacanții centrali a fost împins, în lateral iar un trequartista în direcția opusă, în timp ce fundașii laterali Sorin și Zanetti urcau la susținere.
Metoda gândită de către argentinian a funcționat, însă chiar rezolvarea găsită a provocat o problemă și mai mare, poziționarea ultra ofensivă a echipei lăsa spații libere care îi făceau vulnerabili pe contra adversarului. Asta nu se putea acoperi nici măcar cu ajutorul unui pressing avansat imediat după ce posesia balonului era pierdută. La turneul final din 2002, Argentina sub comanda lui Marcelo Bielsa, a fost echipa cu cea mai bună posesie, cele mai multe șanse create și a obținut cele mai multe cornere dintre toate echipele participante în faza grupelor, doar pentru a se vedea eliminată după numai 3 meciuri.
Wolverhampton a stat în adâncime pe faza de organizare defensivă și a folosit o linie de 5 apărători. Echipa lui Nuno Espirito Santo a așteptat cu răbdare ca echipa adversă să își consume energia, în timp ce plimbă mingea și se lovea ca de un zid de marcajul flexibil, perfect sincronizat, care bloca pătrunderile jucătorilor lui Leeds.
Momentul golului a venit în minutul 70, după ce sistemul de joc îl trădează pe Bielsa în dorința sa de a aduce cât mai mulți jucători în fața careului advers. Leeds a rămas descoperită în compartimentul defensiv, iar rezervele de energie ale jucătorilor ajunse la final după un travaliu imens în timpul partidei. Wolves a recuperat după o eroare a lui Luke Ayling, Raul Jimenez a primit o pasă în adâncime, apărătorii nu l-au închis la timp, iar șutul său, deși unul slab, este deviat de Phillips în propria poartă. O serie de erori provocate de oboseala instalată la jucători după o partidă în care au depus un efort colosal lipsit însă de rezultate în final.
Leeds - Wolves 0-1 | Analiză tactică

Calitatea șanselor lui Leeds United lasă loc de îmbunătățiri

După eliminarea Argentinei de la Cupa Mondială 2002, Marcelo Bielsa a fost acuzat că echipa sa deși își creează nenumărate șanse de gol acestea nu sunt de calitate. La fel s-a întâmplat și aseară pe Elland Road, iar statistica demonstrează asta.
Leeds a reușit 461 de pase față de cele numai 181 ale lui Wolves, dintre care 136 au fost treimea adversă comparativ cu cele 38 ale adversarilor. De asemenea, echipa lui Bielsa și-a creat 10 șanse, dar numai una a fost de calitate prin șutul blocat a lui Ian Poveda-Ocampo din minutul 83, în rest nimic concret.
De cealaltă parte, Wolverhampton și-a creat 6 ocazii din care nici măcar una nu a fost de calitate, golul fiind marcat după o deviere, iar la final trupa lui Nuno Santos a ieșit învingătoare din această confruntare.

Kalvin Phillips, exemplul rolului de centre half

În istoria fotbalului britanic, poziția de center half nu era în centrul apărării cum este descrisă în zilele noastre. Confuzia dintre centre half și centre back a luat naștere în 1939, atunci când FA a impus numerotarea obligatorie a tricourilor folosite de către jucători iar poziția de centre half a primit numărul 5 într-o perioadă în care sistemul de joc cel mai des utilizat era 2-3-5. Apoi a urmat trecerea la sistemul WM care a provocat transformarea mijlocașului central (center half) în fundaș central (center back), iar FA nu a mai urmărit modificările produse ulterior.
Kalvin Phillips a evoluat contra celor de la Wolverhampton în rol de centre half în momentele de trecere din 4-1-4-1 în 2-3-5 o poziționare în teren care pentru fotbalul britanic reprezenta conform marelui scriitor austriac Willy Meisl “cel mai important om de pe teren”.
La fel este în prezent și Phillips pentru Leeds United. În partida cu Wolverhampton a reușit un procentaj de 84.8% din pase efectuate cu succes dintre care 52.2% direcționate înainte spre compartimentul ofensiv și 7 recuperări în cele 90 de minute jucate.
Leeds - Wolves 0-1 | Evoluția lui Kalvin Phillips

Bielsa învins de un sistem bazat pe filozofia lui Bilardo

Nuno Espirito Santo a folosit pentru aceasta partidă un sistem 3-5-2 în care Moutinho și Neto, jucători cu profil ofensiv, au îndeplinit cu strictețe sarcini defensive. Fundașii laterali nu s-au aventurat în atac și au rămas vigilenți în linia mediană în timp ce Raul Jimenez a fost responsabil pe faza de atac. O filozofie asemănătoare cu cea implementată în Argentina de Carlos Bilardo campion mondial în 1986, antiteza concepției lui Marcelo Bielsa despre cum trebuie jucat fotbalul.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo