Ajuns la 45 de ani, Clattenburg a oficiat 576 meciuri, de-a lungul a 17 ani de carieră. Este unul dintre cei mai bine cotaţi arbitri ai generaţiei sale, bucurându-se de o mare încredere din partea şefilor
UEFA. Aceştia l-au desemnat să arbitreze finala Champions League 2016, pentru ca, o lună şi jumătate mai târziu, să fie la centru la finala Euro 2016.
Într-un interviu în media britanică, arbirtul care a intrat pe lista FIFA în 2006, la doar 29 de ani, a vorbit despre simulări şi despre jucătorul care i-a creat cele mai mari probleme din acest punct de vedere.
Premier League
Blestemul numărului "9", la Chelsea. Lukaku, ultimul de pe o listă lungă de eșecuri
30/06/2022 LA 09:21

McClean, maestru al simulărilor

În general fotbaliştii ofensivi sunt mai tentaţi să trişeze, de obicei în careu, iar James McClean avea un talent deosebit să încerce să păcălească arbitrii.
În prezent la Stoke, jucătorul irlandez e evoluat în ultimul deceniu la Sunderland, Wigan şi WBA şi s-a întâlnit în multe rânduri cu Mark Clattenburg.
"Am avut mereu probleme cu James McClean, întotdeauna voia să simuleze, o dată m-a şi păcălit rău de tot. Dar de alt meci o să îmi aduc aminte mereu. El juca atunci la Wigan şi aveam meci de play-off cu QPR. Era un meci mare pentru ei, evident, şi Wigan conducea cu 1-0. A intrat în careu şi lângă el era Rob Green. Eram poziţionat perfect şi am văzut cum a plonjat fără să fie atins. Se uita la mine şi cerea penalty, bineînţeles că imediat i-am dat cartonaj galben pentru simulare. Mi-a zis: "Sunt jucător ofensiv, era datoria mea, e doar un cartonaş galben. Dar dacă îmi mai dai unul şi mă elimini, te omoară fanii". Dacă aş fi dat penalty la acea fază, şi puteam să fiu păcălit dacă nu eram aşa bine poziţionat, aş fi fost crucificat. În schimb, el s-a ales doar cu un cartonaş galben. Mereu am considerat că simulările trebuie pedepsite mult mai aspru, reprezintă unul dintre lucrurile cele mai urâte în fotbal", a dezvăluit fostul mare arbitru pentru Paddy Power.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Premier League
Sadio Mane vs Darwin Nunez. Iese pe plus Liverpool? Plusuri și minusuri pentru cei doi
29/06/2022 LA 11:51
Premier League
Chelsea încearcă să dea o dublă lovitură: negociază pentru doi jucători de la City
28/06/2022 LA 06:52