Werner, care se va alătura lotului lui Chelsea în iulie, a declarat: ”Sunt încântat să semnez cu Chelsea, este un moment de mare mândrie pentru mine să ajung la acest club mare. Bineînțeles că vreau să mulțumesc clubului și fanilor pentru patru ani fantastici. Veți fi mereu în inima mea. Abia aștept sezonul viitor cu noii mei colegi, noul manager și bineînțeles fanii lui Chelsea. Împreună vom avea un viitor strălucit”.
Marina Granovskaia, cea care se ocupă de transferuri la Chelsea, a declarat: ”Suntem foarte încântați că Timo Werner a ales să vină la noi. Este un jucător dorit în toată Europa și nu e de mirare de ce, este tânăr dar în același timp talentul său este incontestabil. Abia așteptăm să se alăture lotului dar până atunci îi urăm succes pentru restul sezonului la RB Leipzig”.
Conform jurnalistului Fabrizio Romano, specializat în transferuri, contractul lui Werner cu Chelsea va fi valabil până în iunie 2025. Chelsea va plăti 52 de milioane de euro celor de la RB Leipzig.
Premier League
Prima conferință a lui Ralf Rangnick în calitate de antrenor al lui Manchester United
ACUM O ZI
Timo Werner este unul dintre cei mai căutați atacanți din Europa, de el fiind interesate cluburi importante precum Bayern Munchen, Chelsea, Manchester United sau Liverpool. Cconform presei, Werner ar avea o clauză de reziliere de 60 de milioane de euro, însă Chelsea pare că s-a înțeles cu Leipzig pentru o sumă mai mică, dacă informațiile lui Fabrizio Romano se confirmă.
Internaționalul german a marcat 32 de goluri în toate competițiile pentru Leipzig în acest sezon iar plecarea sa va fi o lovitură importantă pentru club. Werner joacă la Leipzig din 2016, atunci când a fost transferat în schimbul a 14 milioane de euro de la VfB Stuttgart. Pentru naţionala Germaniei, Werner a marcat 11 goluri în 29 de meciuri.

Nagelsmann: ”Plecarea lui Werner e ca și cum ar pleca Lewandowski de la Bayern”

”Cred că are acum în total 34 de goluri și assist-uri. Cred că este evident că aș vrea să rămână, are o calitate extraordinară”, a declarat antrenorul celor de la RB Leipzig, Julian Nagelsmann cu puțin timp înainte ca transferul să fie oficial.
”Dacă va pleca în această vară va fi o mare gaură. E ca și cum ar pleca Robert Lewandowski de la Bayern Munchen. Nimeni nu s-ar bucura, cred. Ar fi o echipă mai slabă și la fel am fi și noi fără Werner. Normal că vrem să rămână. Are o clauză de reziliere până la o anumită dată - sincer nu știu când - iar dacă ajunge la un acord cu un club, asta este”, a continuat Nagelsmann.
Premier League
Ronaldo, mesaj superb pentru Carrick, omul care a ales să o părăsească pe United
ACUM O ZI
Premier League
Solskjaer ar putea reveni în fotbal mai repede decât ar fi crezut oricine. Un mare club îl curtează
ACUM O ZI