Paul Ince îl face praf pe Jadon Sancho: "Nu te joci FIFA! Tu te-ai uitat la Giggs ce făcea?"
Publicat 24/09/2021 la 08:03 GMT+3
Paul Ince, legendarul mijlocaș al lui Manchester Untied, a criticat dur modul în care Jadon Sancho alege să evolueze pentru formația de pe Old Trafford. Fostul jucător al lui Dortmund e mult prea individualist și se gândește doar la el, în detrimentul echipei.
Jadon Sancho im League-Cup-Spiel gegen West Ham United
Credit imagine: Getty Images
50 de goluri și 64 de assisturi în 137 de meciuri pentru Dortmund au fost cifrele care i-au convins pe oficialii "diavolilor" să plătească 85 de milioane de euro în vară pentru Jadon Sancho. De când a venit sub comanda lui Solskjaer, atacantul de bandă a dezamăgit, în 7 meciuri în toate competițiile nereușind vreun gol sau vreo pasă decisivă.
Se speculează deja că, odată cu revenirea lui Rashford, Jadon Sancho va fi rezervă de lux, atacul formației de pe Old Trafford urmând a fi alcătuit din Greenwood, Ronaldo și Rashford. Paul Ince, fostul mare mijlocaș al lui United, a criticat dur modul în care tânărul englez alege să joace, fiind mult prea interesat de reușitele individuale. Acestea nu doar că îl împiedică să performeze, dar afectează jocul echipei. În partida de Cupa Ligii, pierdută de "diavoli" cu West Ham, Solskjaer a folosit o echipă cu multe rezerve, astfel că Jadon Sancho trebuia să strălucească. Rezultatul? 0 șuturi la poartă și o prestație pe alocuri jenantă.
"Nu te joci FIFA, fotbalul nu înseamnă doar să driblezi 2,3,4 adversari și să impresionezi cu schemele tale. Da, e spectaculos când îți reușește o chestie de genul ăsta, dar dacă încerci mereu asemenea lucruri, nu ai cum să ajungi unde vrei. Joacă fotbal așa cum trebuie! Sincer, mă enervează la maximum, ei nu s-au uitat cum juca Giggs, de exemplu. Combinații rapide, un-doiuri și ajungeam să marcăm foarte ușor. Ei cară mingea la picior, încearcă nu mai scheme. Spune ei, pentru că nu mă refer doar la Sancho, Martial mai procedează așa, Lingard din când în când. Sancho și băieții trebuie să înțeleagă că ăsta nu e fotbal, nu trebuie să încerci să driblezi mereu. Aproape tot timpul, dacă pasezi la timp, ești mult mai util echipei", a spus Paul Ince pentru The United Stand.
CITEȘTE ȘI:
Paul Ince, critici și pentru Martial
Nici Martial nu a scăpat de criticile lui Paul Ince. Francezul a fost sezonul trecut accidentat, iar acum e departe de forma care să îl recomande pentru un loc în primul "11", mai ales că la club a sosit Ronaldo, fotbalist care nu are cum să fie scos din prima echipă. Vârful de 25 de ani a jucat la rândul lui în Carabao Cup, iar Ince a fost complet dezamăgit de prestația avută. Considerându-se nedreptățit, atacantul din Hexagon a dat senzația în multe momente că nu vrea să fie pe teren.
"Câți jucători sunt înaintea lui Martial pentru o șansă în primul "11"? Ole nu l-a lăsat să se transfere, a spus că încă face parte din planurile lui. Dar v-ați uitat la Martial miercuri, v-ați uitat la limbajul corpului lui? Nu voia să fie acolo. E un fotbalist care nu joacă deloc în Premier League și Champions League, dar consideră că ar merita. Atunci, când e aruncat în luptă în meciuri de Cupă, simte că e nedreptățit. "Ce caut eu într-un meci de Carabao Cup?". Pentru mine e limpede că nu voia să fie pe teren", a mai spus fostul mare mijlocaș al lui United.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2021/09/21/3224010.jpg)
Program meciuri Premier League etapa 6, Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo