Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Thiago Silva aproape de Premier League. Cinci echipe îl doresc

Vlad Dumitrescu

Actualizat 10/06/2020 la 13:44 GMT+3

Cinci cluburi din Premier League sunt interesate de Thiago Silva, fundașul celor de la Paris Saint-Germain, care va părăsi clubul din capitala Franței liber de contract după încheierea sezonului 2019/2020.

Thiago Silva va părăsi PSG

Credit imagine: Getty Images

Vestea că Thiago Silva va părăsi PSG a fost anunțată luni seara de L'Equipe. Silva a cucerit șapte titluri în Ligue 1 cu PSG în opt sezoane la club, însă acum caută altă provocare după ce directorul sportiv Leonardo a informat că acordul brazilianului cu parizienii nu va mai fi prelungit.
Deși contractul lui Silva cu PSG va expira pe 30 iunie, RMC a informat că el va semna o prelungire de contract valabilă până la sfârșitul sezonului. PSG s-a calificat pentru sferturile de finală ale UEFA Champions League în urma victoriei cu Borussia Dortmund înainte ca fotbalul să se oprească din cauza pandemiei de coronavirus.
Încă nu a fost confirmată data la care se va relua competiția deși Comitetul Executiv al UEFA se va întruni pe 17 iunie pentru a decide cum se vor încheia competițiile. Cel mai probabil pare în acest moment ca Champions League și Europa League să se joace în august. Silva nu va începe totuși următorul sezon la Paris iar mai multe cluburi sunt deja interesate de serviciile sale.

Thiago Silva, urmărit de cinci cluburi din Premier League

Conform surselor 90min.com, cinci cluburi din Anglia sunt interesate de serviciile sale. Este vorba de Arsenal, Everton, Wolves, Newcastle și West Ham. De la Arsenal va pleca în această vară David Luiz, lasând astfel o gaură în centrul apărării care ar putea fi acoperită de brazilianul de 35 de ani.
De asemenea, o mutare la Everton ar putea fi atractivă pentru Silva pentru că acolo s-ar reuni cu Carlo Ancelotti, cel care era antrenorul lui PSG când Thiago a ajuns la club în 2012.
Silva nu a luat încă o decizie privind următoarea sa destinație, deși există interes pentru și din Brazilia sau SUA, precum și cluburi din Japonia, China sau Qatar. Fostul său club, AC Milan, unde a jucat trei ani, s-a arătat și el interesat.
Conform unei surse 90min: ”Thiago va avea de unde alege. Șansa de a aduce un star ca Thiago, în ciuda vârstei sale, este una tentantă iar interesul mai ales din Premier League este în creștere”.
picture

Premier League revine din 17 iunie la Eurosport!

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo