Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

El este cel mai puternic agent de fotbal din lume. Mendes și Raiola au pierdut primul loc

Adrian Roman

Publicat 15/11/2019 la 14:03 GMT+2

În lumea fotbalului modern, apariția agenților de fotbal este un subiect comun pentru suporterii de rând. Aceștia au sarcina de a gestiona și duce la bun sfârșit tratativele ce implică jucătorii aflați sub tutela lor, indiferent dacă sumele de transfer cuprind șapte sau opt zero-uri.

Jonathan Barnett

Credit imagine: Getty Images

Piața de marketing la nivelul fotbalului european a evoluat semnificativ față de ultimele două decenii, iar acest lucru nu se reflectă doar în sumele de transferuri plătite pentru jucători și salariile acestora, ci și în veniturile importante câștigate de agenți de pe urma acestor tranzacții.
Revista americană Forbes a realizat un top al agenților de fotbal cu cele mai consistente contracte, respectiv cele mari comisioane obținute în urma transferurilor de jucători.

1. Jonathan Barnett

În vârstă de 69 de ani, Jonathan Barnett este președintele și totodată fondatorul Stellar Group Limited, cea mai mare agenție de jucători din fotbalul britanic, localizată în Londra. Acesta este agentul lui Gareth Bale, jucător ce a ajuns la Real Madrid la începutul lunii septembrie, în 2013, pentru o sumă record la acea perioadă de 100 de milioane de euro, în urma negocierilor purtate de Barnett alături de președintele formației ”Blanco”, Florentino Perez.
Gareth Bale
De asemenea, Barnett este reprezentantul lui Jordan Pickford, actualul portar al reprezentativei ”Three Lions” semnând cu Everton în vara anului 2017 un contract valabil cinci sezoane, în urma transferului de la Sunderland.
Jordan Pickford
Înaintea de startul actualului sezon, Barnett a avut o contribuție importantă în ceea ce privește transferul lui David James la Manchester United de la divizionara secundă, Swansea City, dar și în decizia celor de la Chelsea de a-i acorda lui Mason Mount, jucător întors după împrumutul la Derby, un contract ce urmează a fi scadent în 2024.

Barnett a intra și piața din Spania, unde cel mai important jucător pe care-l reporezintă este Saul de la Atletico Madrid.
Jonathan Barnett are un venit în urma comisioanelor obținute din transferuri în valoare totală 128 de milioane de dolari, iar contractele jucătorilor pe care îi reprezintă se ridică la suma de 1,28 miliarde de dolari.

2. Jorge Mendes

Omul din spatele ascensiunii unor echipe precum Wolverhampton, promovată în urmă cu două sezoane în Premier League, dar și Famalicao, revelația actualei stagiuni din Primeira Liga, primul eșalon al Portugaliei, este Jorge Mendes. Portughezul conduce agenția Gestifute, ce reprezintă printre cei mai importanți jucători portughezi și sud-americani ai fotbalului european, printre care Cristiano Ronaldo, Bernardo Silva sau Ederson, portarul celor de la Manchester City.
Cristiano Ronaldo, Florentino Pérez y Jorge Mendes
La capitolul comisioane, Mendes nu se departe de Jonathan Barnett. Diferența dintre cei doi este de doar zece milioane de dolari, însă adevarata discrepanță există la nivelul contractelor. Prin contractele fotbaliștilor aflați sub tutela lui Jorge Mendes, suma totală este de 1,18 miliarde dolari.

3. Mino Raiola

Un personaj controversat în lumea fotbalului italian, Mino Raiola și-a câștigat o imagine de "băiat rău" prin modul nonconformist de negociere a contractelor unor jucători precum Paul Pogba sau Matthijs de Ligt. În urma transferului lui Pogba la Manchester United, efectuat în vara anului 2016 pentru 105 milioane de euro, Raiola a obținut un comision total de 22 de milioane de euro. Potrivit legislației FIFA, impresarii de jucători pot obține un procent între 5 și 10% dintr-o sumă de transfer, regulă ce nu a fost respectată de către Raiola. Mai mult decât atât, italianul a obținut suma de 14 milioane de euro de pe urma mutării lui Matthijs de Ligt de la Ajax Amserdam la Juventus Torino. realizată pentru 85.5 milioane de euro.
Mino Raiola
Așadar, totalul comisionului obținut de Raiola ajunge la 70,3 milioane de dolari, în timp ce valoarea contractelor de jucători la 703 milioane de dolari.

4. Volker Struth

Președintele agenției SportsTotal, Volker Struth are în impresariatul său jucători majoritari din Bundesliga, printre cei mai importanți numărându-se Toni Kroos și Marco Reus. De asemenea, Struth are un număr impresionant de tineri de perspectivă pentru nivelul fotbalului german, printre care Luca Waldschmidt, Maximilian Mittelstadt sau Suat Serdar.
Mario Götze, Volker Struth
Aflat la o distanță mare de cei mai importanți trei oameni din impresariatul, Struth a obținut un comision de 43,7 milioane de dolari, plus 437,3 milioane de dolari valoare totală a contractelor jucătorilor.

5. Alessandro Lucci

Un alt agent de jucători din această listă ce își desfășoară, cu precădere, activitatea pe teritoriu italian este Alessandro Lucci, ce deține drepturile unor fotbaliști precum Suso, Joaquin Correa, Leonardo Bonucci, Alessandro Florenzi, Matias Vecino, Juan Cuadrado sau Davide Calabria.
Alessandro Florenzi
Având sub conducere agenția World Soccer Agency, Lucci a reușit să acumuleze 28,5 milioane drept comision, iar contractele jucătorilor săi se ridică, în total, la 284,8 milioane de dolari.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo