Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

United ia măsuri ca să nu rămână fără atacant! Ce se va întâmpla cu Ighalo, începând din luna mai

Cosmin Cioboata

Publicat 24/03/2020 la 14:11 GMT+2

Manchester United încearcă să rezolve transferul definitiv al lui Odion Ighalo, care a impresionat în primele sale meciuri pentru "diavolii roșii".

ighalo

Credit imagine: Getty Images

Atacantul nigerian a fost adus în iarnă, sub formă de împrumut de la Shanghai Shenhua, și părea să arate mai mult ca o soluție de avarie pentru trupa lui Ole Gunnar Solskjaer. Cu titlularul Marcus Rashford accidentat până la sfârșitul sezonului, United avea nevoie de un atacant nou, iar Ighalo a părut cea mai bună variantă, după ce transferul lui Joshua King de la Bournemouth a picat în cele din urmă.
În cele 8 apariții pentru Manchester United, Ighalo a avut evoluții excelente, reușind să înscrie de 4 ori.
Împrumutul vârfului de 30 de ani va expira la finalul lui mai, cu o lună mai devreme decât în cazul altor jucători din Premier League. În situația actuală generată de pandemia de coronavirus, ar însemna ca Ighalo să mai poată evolua pentru formația de pe Old Trafford cel mult o lună. Organizatorii Premier League au anunțat suspendarea sezonului actual până la sfârșitul lunii aprilie, însă perioada de pauză s-ar putea prelungi dacă numărul cazurilor confirmate cu Covid-19 nu se va micșora.
Odion Ighalo

15 milioane de lire pentru transferul lui Ighalo

Potrivit Daily Mail, oficialii lui United pregătesc o ofertă de 15 milioane de lire pentru Ighalo, pentru a-l cumpăra definitiv de la clubul chinez. "Diavolii roșii" l-au adus pe nigerian gratuit în iarnă, însă au compensat prin acoperirea unui procent destul de mare din salariul lunar pe care cei de la Shanghai Shenhua i-l oferă în continuare: 130.000 lire dintr-un total de 300.000 lire.
Chiar dacă, inițial, Ighalo a fost adus pe Old Trafford pentru a acoperi golul lăsat de Rashford până în vară, se pare că oficialii lui United au fost convinși de forma bună a atacantului și sunt pregătiți să-i prelungească aventura în Premier League.
La finalul ultimului meci jucat de United în Europa League, cu LASK Linz, înainte ca fotbalul să fie oprit, Ole Gunnar Solskjaer l-a lăudat pe Ighalo și a lansat o ipoteză potrivit căreia acesta ar putea continua din vară pe Old Trafford.
"Ighalo va deveni din ce în ce mai bun. Dispune de calitățile de care United avea nevoie și de care va avea nevoie și în sezonul următor. Vom vedea ce se va întâmpla."
Înainte de întreruperea campionatului, Manchester United se afla pe locul 5 în Premier League, la 3 puncte în spatele echipelor din TOP 4.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo