Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Willian, sezon dezastruos la Arsenal! Cifrele brazilianului arată un tablou sumbru

Vlad Dumitrescu

Actualizat 20/12/2020 la 11:54 GMT+2

Willian a fost adus de Arsenal în această vară de la Chelsea, însă brazilianul a avut parte de o jumătate de sezon demnă de uitat până acum.

Willian (Arsenal), tête basse face à Everton

Credit imagine: Getty Images

Arsenal a pierdut la Everton iar sezonul de coșmar continuă pentru Mikel Arteta și elevii săi. Tunarii se află pe locul 15 după 14 etape în care au pierdut deja de șapte ori. Este cel mai slab început de sezon din 1974 până în prezent.
La începutul acestei stagiuni, multă lume și-a pus întrebarea de ce Arsenal a fost dispusă să îi ofere un contract consistent pe trei ani lui Willian, de care Chelsea nu a ezitat să se despartă.
Echipa lui Lampard nu a vrut să îi ofere brazilianului de 32 de ani o prelungire mai mare de doi ani iar decizia clubului pare să fi fost cea corectă având în vedere evoluțiile cu mult sub așteptări ale sale în tricoul lui Arsenal.

Respins de Chelsea, Willian a dezamăgit la Arsenal

Chiar dacă Willian a avut un prim meci bun la Fulham în prima etapă, sosirea brazilianului pe Emirates părea să fie doar un nou simptom al unei strategii de recrutare cu mari probleme, care pune accent pe jucători în vârstă, mulți trecuți de apogeul carierei.
Cifrele lui Willian spun toată povestea acestui sezon pe Emirates. Brazilianul a reușit un singur șut pe poartă în 15 meciuri jucate pentru tunari în Premier League și Europa League. Mai mult, el a avut un meci cu adevărat dezastruos sâmbătă pe Goodison Park împotriva lui Everton.
Willian nu a tras niciun șut pe poartă, nu a reușit nicio centrare cu succes, nu a reușit niciun dribling, niciun tackling și nu a câștigat niciun duel aerian în cele 90 de minute petrecute pe teren.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
program Premier League
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo