Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#BREAKINGNEWS | S-a terminat telenovela transferului lui Kane la City! Jucătorul a făcut marele anunț

Bianca Dumitru

Actualizat 25/08/2021 la 15:17 GMT+3

Harry Kane, dorit insistent de Manchester City în această vară, a anunțat pe rețelele de socializare ce are de gând să facă.

Harry Kane could finally be on his way tp City

Credit imagine: Eurosport

Harry Kane a fost principalul obiectiv al celor de la Manchester City în această vară, campionii Angliei fiind dispuși să investească 180 de milioane de euro pentru a-i obține transferul. Șefii lui Tottenham s-au opus, însă, mutării, refuzând ofertele celor de la City.
Fotbalistul, care și-a dorit să plece de la Tottenham, anunțând că vrea să joace la o echipă cu care să se lupte pentru trofee, a făcut astăzi anunțul pe care îl așteptau toți suporterii, acela cu privire la viitorul său. Atacantul va rămâne la Tottenham, postând un mesaj pe contul său de Twitter, în care a spus că va continua să joace în echipa lui Nuno Espirito Santo.
"Au fost incredibile primirea pe care mi-au făcut fanii lui Spurs duminică și mesajele de susținere pe care le-am primit în ultimele câteva săptămâni. Voi rămâne la Tottenham în această vară și mă voi concentra 100% pe a ajuta echipa să aibă succes", a fost mesajul lui Kane.

Kane a ratat primele două meciuri oficiale ale lui Tottenham

Dorința lui Harry Kane de a pleca de la Tottenham a fost exprimată încă de la finalul sezonului trecut. Fotbalistul era hotărât să părăsească echipa din Londra după 16 ani în care a evoluat în tricoul finalistei Champions League din 2019.
De altfel, la începutul lunii august, atacantul a lipsit de la primele antrenamente ale lui Spurs, iar cei de la The Athletic notau că Harry Kane a vorbit cu un jucător de la Manchester City, căruia i-ar fi spus că își dorește să evolueze pentru echipa lui Pep Guardiola. Mai mulți oameni de la City erau la curent cu toate aceste informații și știau că fotbalistul de 28 de ani nu are de gând să se prezinte la antrenamentele lui Spurs.
În cele din urmă, Kane a început pregătirea, dar a ratat primele două meciuri oficiale din noul sezon, cel cu Manchester City din prima etapă a Premier League și turul cu Pacos Ferreira din play-off-ul Conference League. Atacantul a prins primele minute în stagiunea 2021/22 în meciul cu Wolves, fiind trimis pe teren în minutul 72 al meciului, în locul lui Son Heung-Min.
Manchester City - Arsenal va fi sâmbătă de la ora 14.30 pe Eurosport 1

Ronaldo, în atenția lui City?

În contextul în care transferul lui Kane la City nu mai este de actualitate, Pep Guardiola ar putea să încerce să îl aducă pe Cristiano Ronaldo, așa cum a anunțat în această dimineață L'Equipe.
Vârful lui Juventus, care astăzi s-a accidentat la antrenamentul formației lui Allegri, este dorit și de PSG, în contextul în care gruparea de pe Parc des Princes este în negocieri cu Real Madrid pentru cedarea lui Mbappe.
Totuși, e de așteptat ca doi jucători atât de orgolioși, cum sunt CR7 și Messi, să nu fie cea mai bună alegere pentru francezi, iar City poate muta prima pe piața transferurilor. Allegri și starul portughez sunt în relații reci, astfel că Juventus ar fi dispusă să se despartă de starul său, căruia îi expiră contractul la anul, pentru o sumă de aproximativ 25 de milioane de euro.
Program Premier League - etapa a 3-a 2021/2022
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo