Care sunt cei mai mulțumiți fani din Premier League în privința conducerii cluburilor favorite

Fanii echipelor din Premier League sunt foarte pretențioși când vine vorba despre felul în care sunt conduse cluburile pe care le susțin! Sky Bet a făcut un sondaj printre fanii grupărilor engleze pentru a vedea care sunt cei mai încântați de conducătorii echipelor favorite, iar rezultatele sunt surprinzătoare.

Leicester fans at Wembley

Credit imagine: Getty Images

În repetate rânduri, fanii echipelor din Premier League s-au răzvrătit împotriva politicilor aplicate de proprietarii cluburilor favorite. De obieci, aceste lucruri s-au întâmplat în momentele când rezultatele au lăsat de dorit, dar nu numai.
Cel mai recent exemplu a fost în această primăvară, când suporterii marilor forțe din Anglia au protestat împotriva înființării Superligii Europene. Deși marile forțe din Anglia au insitat că vor avea de câștigat dacă acest proiect va fi implementat, fanii marilor cluburi s-au solidarizat exemplar cu cei ai echipelor mai mici și au organizat proteste fără precedent, fiind de părere că ideea de Superligă este împotriva spiritului competitiv.

Leicester are cei mai mulțumiți fani din Premier League

Dintr-un sondaj organizat de Sky Bet în această perioadă reiese că suporterii lui Leicester sunt cei mai încântați de felul în care clubul lor este condus. Doar ceva mai mult de 5% dintre suporterii "vulpilor" au ceva de reproșat conducerii.
Oarecum surprinzător, suporterii lui Manchester City sunt abia pe locul 5 în acest top, în ciuda rezultatelor bune din ultimii ani și a investițiilor masive. Fanii lui Chelsea nu sunt nici ei foarte mulțumiți de Roman Abramovich, deși investițiile magnatului rus au transformat clubul de pe Stamford Bridge într-o forță a Europei.
În ceea ce privește celelalte mari cluburi din Premier League, situația este și mai delicată, fanii fiind total împotriva proprietarilor.
Clasamentul celor mai fericiți fani din Premier League în privința proprietarilor cluburilor
picture

Program Premier League, etapa a 2-a - 2021/2022

Credit imagine: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo