Eurosport
Oferta cu care Tottenham vrea să-l facă pe Harry Kane să uite de City! Ce salariu ar urma să aibă atacantul
De
Publicat 26/08/2021 la 10:04 GMT+3
Harry Kane a anunțat că va rămâne la Tottenham. În urma acestei decizii, șefii clubului vor să-i ofere o mărire de salariu, pentru a-l convinge să rămână la echipă până în 2027.
Harry Kane bleibt bei Tottenham Hotspur
Credit imagine: SID
Harry Kane a anunțat miercuri, printr-o postare pe contul său de Twitter, că va rămâne să joace la Tottenham, fiind impresionat de primirea pe care i-au făcut-o fanii în primul său meci din noul sezon.
Potrivit jurnaliștilor din Anglia, șefii lui Spurs sunt hotărâți să-i ofere lui Kane o mărire de salariu cu circa 117.000 de euro pe săptămână. În total, fotbalistul ar urma să câștige pe săptămână 385.500 de euro, prin această mișcare oficialii clubului încercând să se asigure că atacantul nu își va dori să plece nici în iarnă, nici la finalul sezonului 2021/22.
Mai mult, cei de la Tottenham își doresc să-l păstreze pe Harry Kane până în 2027, urmând a-i propune prelungirea contractului cu încă trei ani.
Reacția lui Nuno Espirito Santo
După ce Harry Kane a scris că va rămâne la Tottenham, antrenorul portughez al echipei a comentat decizia atacantului și a anunțat că fotbalistul este eligibil pentru returul cu Pacos Ferreira din play-off-ul Conference League.
"E o veste fantastică. De când ni s-a alăturat, Harry a muncit din greu, așa că prețuim asta. Atitudinea sa la antrenamente a fost excelentă. Harry va fi cu noi. El este o opțiune pentru mâine. Este o veste minunată pentru toată lumea. Suntem cu toții foarte fericiți, este unul dintre cei mai buni jucători din lume. Suntem încântațică-l vom avea printre noi pentru acest sezon", a declarat Nuno Espirito Santo.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2021/08/23/3205801.png)
Liverpool - Chelsea va fi sâmbătă de la ora 19.30 pe Eurosport 1
Credit imagine: Eurosport
Manchester City încearcă acum transferul lui Ronaldo
După ce au ratat transferul lui Harry Kane, cei de la Manchester City s-au reorientat spre Cristiano Ronaldo. Conform jurnalistului Gianluca Di Marzio, englezii sunt interesați de mutare, fiind pregătiți să-i ofere un contract pe doi ani, cu un salariu de 15 milioane de euro pe sezon.
Șefii lui Manchester City nu vor să achite, însă, nicio sumă de bani către Juventus pentru acest transfer, fiind interesați de posibilitatea realizării unui schimb de jucători. Cel care ar putea pleca în Serie A pentru ca Ronaldo să se întoarcă în Premier League este Gabriel Jesus, însă Pep Guardiola nu a luat încă nicio decizie cu privire la viitorul brazilianului.
Cluburile mai au la dispoziție mai puțin de o săptămână pentru a ajunge la un acord, perioada de mercato urmând a se încheia la finalul lunii august.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2021/08/23/3205987.jpg)
Program Premier League - etapa a 3-a 2021/2022
Credit imagine: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo