Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Situație de excepție în vârful Premier League. Departajarea s-a făcut după cel mai arbitrar mod posibil

Andrei Nicolae

Publicat 20/09/2021 la 11:02 GMT+3

Chelsea și Liverpool au avut rezultate identice în toate cele cinci etape de până acum în Premier League, astfel că liderul a fost stabilit după ordinea alfabetică. Echipa lui Thomas Tuchel este impresionantă de ceva timp în derby-urile din Londra. După jocul cu Tottenham a stabilit un nou record al clubului.

Der FC Chelsea schlägt Tottenham Hotspur

Credit imagine: Getty Images

Chelsea are un start de sezon fulminant în Premier League, cu 4 victorii și un egal, golverajul fiind 12-1! Echipa lui Thomas Tuchel are o medie de 2,4 goluri pe joc, dar a fost peste acest nivel la derby-ul cu Tottenham, câștigat pe terenul rivalei cu 3-0.
picture

Rezumatul meciului dintre Tottenham și Chelsea, încheiat cu victoria oaspeților, 3-0

Succesul a fost realizat în urma a două goluri marcate de doi fundași, Thiago Silva și Antonio Rudiger, care au încadrat reușita lui N'Golo Kante.

Chelsea a câștigat în premieră șase derby-uri londoneze la rând, în deplasare

Iar pe fondul rezultatelor bune din startul acestui sezon, care vin ca o continuare la evoluțiile foarte bune de când managerul german a preluat echipa la finalul lunii ianuarie, Chelsea a început să stabilească și noi repede de top. Strict după confruntarea cu Tottenham, gruparea de pe Stamford Bridge a ajuns la șase victorii consecutive în deplasare, în derby-urile din Londra, pentru prima dată în istoria clubului. A înscris, în medie, câte 2 goluri pe joc și nu a primit decât unul în cele șase întâlniri, într-o partidă la Crystal Palace, câștigată cu 4-1.
Seria a fost deschisă de Frank Lampard, care a câștigat meciul de la Fulham cu 1-0, fiind continuată apoi la superlativ de Thomas Tuchel. În acest sezon, Chelsea a câștigat și pe terenul echipei Arsenal, cu 2-0.
În urma succesului din etapa a 5-a, Chelsea a depășit Manchester United la golaveraj și a urcat pe locul 1. Dar este la egalitate perfectă cu Liverpool.

Liverpool a avut un program mai accesibil până acum

Foarte interesant, cele două formații au avut avut aceleași rezultate în fiecare etapă până acum, pe traseu având și o confruntare directă, încheiată cu 1-1. Conduc în Premier League cu 13 puncte și golaveraj 12-1.
Chelsea a avut totuși un program mai dificil până acum, având în vedere că a înfruntat alte două grupări din Big Six, Arsenal și Tottenham. În schimb, Liverpool a avut doar o partidă considerată teoretic mai dificilă, la Leeds United (3-0).
Keita of Liverpool celebrates after scoring the third goal during the Premier League match between Liverpool and Crystal Palace at Anfield on September 18, 2021 in Liverpool, England
În următoarele două etape, Chelsea și Liverpool vor înfrunta, pe rând, Manchester City, iar după aceste confruntări vom avea avea, probabil, o imagine mai clară în privința „echipei momentului”.
Și pentru că trebuie să existe un lider, iar departajarea nu s-a putut face după performanțele sportive, Chelsea ocupă locul 1 la finalul etapei a 5-a, după cel mai arbitrar mod posibil, ordine alfabetică. Regula este valabilă pentru acest moment intermediar. Dacă o astfel de situație va fi întâlnită și la finalul sezonului, atunci Premier League va organiza un meci decisiv pe teren neutru pentru a desemna campioana.
Marele derby Chelsea - Manchester City este sâmbătă, de la ora 14:30, Eurosport 1.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo