Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Timo Werner, aproape de un transfer! Unde este dorit și cine ar putea ajunge în locul său la Chelsea

Bianca Dumitru

Actualizat 13/09/2021 la 11:40 GMT+3

Timo Werner s-ar putea despărți în curând de Chelsea, fiind dorit de Julian Nagelsmann la Bayern Munchen. În locul său, pe Stamford Brigde ar putea ajunge Leroy Sane.

Timo Werner

Credit imagine: Getty Images

Chelsea este interesată de un schimb de jucători care ar putea avea loc mai devreme de vara viitoare. Englezii ar fi dispuși să-l lase pe Timo Werner să plece la Bayern Munchen în schimbul lui Leroy Sane.
Potrivit jurnaliștilor de la site-ul TodoFichajes, Werner este dorit de ceva timp de campioana Germaniei, mai ales după ce pe banca tehnică a ajuns Julian Nagelsmann, care îl apreciază pe fotbalistul de 25 de ani. Germanul nu a avut o perioadă foarte bună la Chelsea, iar revenirea lui Romelu Lukaku i-a micșorat șansele de a se impune în echipa lui Thomas Tuchel.
De cealaltă parte, Leroy Sane a pierdut prim-planul la Munchen, însă oficialii lui Bayern nu sunt dispuși să-i dea drumul foarte ușor după ce l-au cumpărat pentru 45 de milioane de euro vara trecută de la Manchester City.

Tuchel insistă că Werner va continua la Chelsea

În ciuda zvonurilor din presa internațională privind posibila despărțire a lui Timo Werner de Chelsea, antrenorul Thomas Tuchel insistă că fotbalistul va rămâne pe Stamford Bridge, arătându-se mulțumit de modul în care fotbalistul se pregătește.
"Sunt sigur că vom găsi soluții pentru ca atât Werner, cât și Lukaku să intre pe teren. Am făcut-o deja, iar Timo și Romelu se potrivesc bine împreună. Lui Timo îi place să joace în spatele unui jucător de referință, iar acesta este Romelu, care e un jucător înalt și fizic.
Cel mai important este că își găsește ritmul, încrederea și bucuria, își exprimă punctul de vedere și își face loc în echipă. Jucătorii sunt responsabili să lupte pentru pozițiile lor și, odată ce le-au obținut, să nu lase să le scape. Suntem foarte fericiți că a jucat și a marcat pentru Germania în pauza internațională și mergem înainte.
Nu avem prea mulți jucători, dar avem fotbaliști de înaltă calitate și cu o ambiție ridicată, iar Timo este în mod clar un tip pe care contăm și este absolut necesar să îl avem la nivel înalt", a declarat Tuchel, citat de The Sun.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo