Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Antonio Conte, frustrat de decizia arbitrilor în meciul cu West Ham. "VAR-ul l-a făcut de rușine"

Nicu Savin

Publicat 01/09/2022 la 15:05 GMT+3

Un penalty acordat în favoarea lui Tottenham Spurs în meciul de miercuri seara cu West Ham, dar anulat ulterior după consultarea sistemului VAR, reprezintă originea frustrării antrenorului italian. Conte a criticat vehement decizia finală a arbitrilor. Acesta se plânge de sistemul ineficient al VAR-ului în Anglia.

Antonio Conte

Credit imagine: AFP

Articol scris de Valentin Popescu
Tottenham nu a reușit să scoată decât un punct în confruntarea cu West Ham, iar acest lucru l-a nemulțumit pe antrenorul lui Tottenham, Antonio Conte. Acesta și-a arătat frustrarea în declarația de la finalul meciului, criticând brigada de arbitri.
Faza care a aprins spiritele s-a petrecut în primele minute ale partidei când mingea trimisă cu capul de atacantul lui Spurs, Harry Kane, a lovit brațul lui Aaron Creswell, fundașul lui West Ham. Arbitrul partidei, Peter Bankes, a dictat lovitură de la 11 metri, dar nu a vrut să ia decizia finală înainte de consultarea sistemului VAR.
După o analiză de patru minute și jumătate, centralul a revenit asupra deciziei, anulând astfel șansa lui Tottenham de a se desprinde pe tabela de marcaj. Arbitrul a indicat că mingea lovise fața lui Cresswell înaintea brațului, iar în aceste condiții nu se impune penalty.
Citește și:

Antonio Conte, frustrat după anularea loviturii de departajare

Antonio Conte insistă că VAR-ul l-a dezavantajat în această situație, iar arbitrul a luat decizia greșită după consultarea monitoarelor video.
"Este greu de explicat. Nu îmi place să comentez deciziile arbitrilor, dar astăzi aș vrea să comentez hotărârea unui arbitru, pentru că decizia inițială a fost corectă! I-am spus la sfârșitul primei reprize: "ai luat decizia corectă", dar cu siguranță sistemul VAR l-a făcut de rușine pe arbitru. A-l face să schimbe o decizie corectă a fost cu adevărat ciudat."
Antrenorul lui Spurs susține că sistemul video este unul defectuos în Premier League. "În Anglia trebuie să învețe mult mai multe pentru a folosi VAR-ul în mod corect. Trebuie să studiezi foarte bine și să fii mai precis." VAR-ul este folosit în Anglia începând cu sezonul 2019 - 2020.
"Până la urmă cred că am avut ocazia să luăm trei puncte. Suntem puțin dezamăgiți de rezultat, pe de o parte, dar pe de altă parte nu este ușor să joci împotriva lui West Ham pe acest stadion. Am primit un gol pe care l-am fi putut evita. Dar până la urmă un punct este bun."
Tottenham a terminat la egalitate meciul din deplasare cu West Ham, după un autogol din minutul 34 al lui Kehrer, jucătorul echipei gazdă, și reușita lui Soucek, din minutul 55.
Spurs se află pe locul 3 în campionat după Arsenal și Manchester City. Următorul meci al echipei lui Conte va avea loc sâmbăta, de la ora 17.00, pe teren propriu cu Fulham.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo