Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ce s-a întâmplat la vestiare, după ce Ronaldo a părăsit terenul înainte de fluierul final al partidei cu Spurs

Cristian Mihală

Actualizat 20/10/2022 la 11:19 GMT+3

Cristiano Ronaldo nu a stat până la finalul partidei cu Tottenham, părăsind banca de rezerve a "diavolilor" în minutul 90. El nici măcar nu și-a așteptat coechipierii la vestiar, plecând direct acasă. În ciuda acestui lucru, în vestiarul lui United a fost sărbătoare.

Cristiano Ronaldo (r.)

Credit imagine: Getty Images

United a făcut poate cel mai bun meci al sezonului, nedându-i vreo șansă lui Spurs (2-0). Ronaldo a luat loc din nou pe banca de rezerve, iar portughezul pare să nu mai suporte statutul pe care îl are pe Old Trafford. Dacă la începutul stagiunii se vorbea despre faptul că fostul vârf de la Real Madrid și Juventus nu e pregătit fizic, acum lucrurile par clare: CR7 nu intră în planurile lui Ten Hag, cel puțin pentru moment.
Deși stafful tehnic al lui United a făcut doar 3 schimbări aseară, pe durata partidei cu formația lui Conte, Ronaldo nu a așteptat finalul meciului, convins că nu va fi introdus. Într-un act văzut de mulți drept o lipsă de respect pentru colegi și club, vârful de 37 de ani a plecat la vestiare în minutul 90, fără a mai aștepta ca partida să se încheie.
Mai mult, CR7 a părăsit imediat stadionul, fără a-și aștepta coechipieri la vestiar, unde să celebreze un succes mare. Absența lui a trecut total în plan secund, în vestiarul lui United fiind mare sărbătoare după succesul contra formației lui Conte. Nici nu ar fi avut cum să fie altfel, după eșecul cu City, "diavolii" având nevoie de o astfel de partidă pentru a se reabilita și a câștiga în încredere. Lucru care foarte probabil s-a întâmplat, mai ales că în toate cele 3 dueluri cu formațiile din "Big 6", de pe teren propriu, United s-a impus în acest sezon: Klopp, Arteta și acum Conte au plecat fără vreun punct din "Teatrul Viselor". În consecință, colegii lui Ronaldo s-au bucurat ca după o mare izbândă, fiind interesați prea puțin de orgoliile și gestul controversar al starului portughez.
O să mă ocup de asta mâine, nu azi. Acum celebrăm această victorie | Ten Hag, întrebat de gestul lui Ronaldo

Ronaldo a plecat de la stadion și la amicalul cu Vallecano

Nu e prima oară când Ronaldo își marchează frustrarea prin părăsirea stadionului, dar de această dată controversa e mult mai mare, pentru că fotbalistul a plecat chiar de pe banca de rezerve, în timpul unei partide.
În vară, CR7 a cerut intens transferul din "Teatrul Viselor" pentru a avea șansa să evolueze în Champions League, competiție unde e golgheter absolut. Nu a reușit vreo mutare și a sosit târziu la reunirea echipei, motiv pentru care a fost pedepsit de Ten Hag, care l-a ținut rezervă.
În amicalul cu Vallecano, scor 1-1, în care stafful lui United a folosit cu precădere rezervele, lusitanul a revenit printre titulari. "Regele joacă duminică", scria CR7 pe Instagram înainte de partidă, dar fiind în urmă cu pregătirea fizică, portughezul a rezistat doar o repriză în amicalul cu spaniolii. Nemulţumit, CR7 şi-a făcut bagajul şi a plecat de pe Old Trafford în timpul reprizei secunde, semn că îl interesează extrem de puţin ce se întâmplă cu United.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo