Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cine este următorul manager care va fi demis în Premier League? Klopp are a 4-a cotă la pariuri

Alex Masgras

Publicat 12/10/2022 la 19:39 GMT+3

După primele nouă etape din Premier League, trei antrenori au fost deja demiși de cluburile lor. În acest moment, la casele de pariuri, Steven Gerrard are cota cea mai mică, antrenorul lui Aston Villa având postul în pericol. După un început slab de sezon, Jurgen Klopp, antrenorul lui Liverpool, are a patra cotă.

Jürgen Klopp weist Dietmar Hamann zurecht

Credit imagine: SID

Steven Gerrard are postul în pericol. Antrenorul lui Aston Villa este cotat cu prima șansă la casele de pariuri, potrivit oddschecker.com, în ceea ce privește o posibilă demitere. În acest început de sezon în Premier League, trei antrenori au fost deja demiși.
Aston Villa se află după nouă etape pe locul 16, cu doar 9 puncte, iar situația nu este deloc încurajatoare pentru fostul antrenor de la Rangers. Următorul meci este acasă, cu Chelsea, o echipă care pare că se află pe drumul cel bun alături de noul antrenor, Graham Potter.
Steven Gerrard
Următorul pe această listă este Ralph Hasenhuttl, antrenorul lui Southampton. După ce au învins-o pe Chelsea la finalul lunii august, "sfinții" au pierdut următoarele patru partide.
Brendan Rodgers, antrenorul celor de la Leicester, se află în mod surprinzător pe locul al treilea în acest top. În nouă meciuri, Leicester a câștigat o singură partidă și a înregistrat un rezultat de egalitate. Celelalte șapte partide au fost pierdute, iar campioana din 2016 ocupă ultimul loc din Premier League, cu doar 4 puncte.
Liverpool are parte de un început foarte slab de sezon. După ce s-a luptat până în ultimul moment pentru patru trofee sezonul trecut, echipa antrenată de Jurgen Klopp se află pe locul 10 în Premier League, cu doar 10 puncte în cont. Antrenorul german are a patra cotă în acest top al posibililor antrenori demiși, dar rămâne greu de crezut că oficialii de pe Anfield se vor despărți de Klopp, care și-a prelungit contractul la finalul sezonului trecut.
Trainer Jürgen Klopp nimmt seine Spieler in die Pflicht
Tot pe locul patru se află și Steve Cooper, antrenorul lui Nottingham Forest. După ce a realizat 22 de transferuri în această vară, echipa se află într-o situație extrem de complicată. Forest se află pe locul 19 după nouă etape, cu doar 5 puncte. În ultimele cinci partide, echipa lui Cooper a scos un singur punct, în egalul din etapa trecută cu Aston Villa, echipa lui Steven Gerrard.
Cotele la pariuri ale antrenorilor care riscă demiterea în Premier League
  • 1. Steven Gerrard (1.80)
  • 2. Ralf Husenhuttl (2.50)
  • 3. Brendan Rodgers (4.50)
  • 4. Jurgen Klopp și Steve Cooper (16.00)
  • 5. Jesse March (25.00)
Citește și:

Parker, Tuchel și Lage au fost deja demiși în acest sezon din Premier League

Imediat după victoria lui Liverpool cu 9-0 în fața lui Bournemouth, Scott Parker a fost demis. Antrenorul care a readus-o pe Bournemouth pe prima scenă fotbalistică din Anglia a rezistat doar patru etape în Premier League. De atunci, Gary O’Neil ocupă poziția de interimar, iar Bournemouth se află pe locul 8, cu 12 puncte. De la demiterea lui Parker, echipa are cinci meciuri fără înfrângere: două victorii și trei remize.
Al doilea antrenor care a fost demis în Anglia a fost Thomas Tuchel. Neamțul a fost demis însă în urma unei partide de Champions League, atunci când Chelsea a pierdut partida de la Zagreb, cu Dinamo. Înlocuitorul acestuia pe Stamford Bridge este Graham Potter, fostul antrenor de la Brighton, care are până patru victorii și un rezultat de egalitate la noua sa echipă.
Todd Boehly erklärt das Tuchel-Aus in London
Bruno Lage a fost al treilea antrenor demis în Premier League. Pe 2 octombrie, Wolverhampton a anunțat că se desparte de antrenorul portughez, după ce a ajuns în zona roșie a clasamentului. Wolves a cheltuit 100 de milioane de lire sterline în vară, iar rezultatele au întârziat să apară. După a patra înfrângere din acest sezon, mandatul de 15 luni al lui Lage pe Molineux a luat sfârșit. Steve Davis rămâne antrenor interimar la Wolves, după ce Julen Lopetegui a refuzat oferta celor de la Wolverhampton.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo