Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Klopp a găsit piesa lipsă dintr-un puzzle perfect, dar transferul o costă pe Liverpool 60 de milioane €

Cristian Mihală

Publicat 27/07/2022 la 09:32 GMT+3

Jurgen Klopp încearcă să dea o ultimă mare lovitură pe piața transferurilor înainte de noul sezon. Germanul îl vrea pe Matheus Nunes, de la Sporting, dar suma cerută de lusitani pare prohibitivă: 51 de milioane de lire (60 de milioane de euro).

Jürgen Klopp

Credit imagine: Getty Images

În contextul în care City, campioana în exercițiu s-a întărit cu Haaland, Kalvin Phillips, Julian Alvarez, iar venirea lui Cucurella pare doar o chestiune de timp, Liverpool va avea mari probleme să lupte cu șanse reale la titlu.
Jurgen Klopp știe acest lucru și simte nevoia de întăriri la mijloc. În iunie, Liverpool a încercat să tatoneze pista Jude Bellingham, dar a ieșit repede din cursă, după ce Dortmund a solicitat peste 100 de milioane de euro pentru talentatul mijlocaș de 19 ani.
Chiar și așa, "cormoranii" nu au renunțat la transferul unui mijlocaș de clasă și s-au reorientat către Matheus Nunes. După ce în iarnă au dat lovitura cu Luis Diaz, de la Porto, iar în această vară l-au adus pe Darwin Nunez, de la Benfica, oficialii de pe Anfield forțează acum achiziționarea lui Matheus Nunes, de la a treia forță din Portugalia, Sporting.

Matheus Nunes, greu de transferat de către Liverpool

În vârstă de 23 de ani, mijlocașul lusitan nu impresionează prin cifre (3 goluri și 2 assisturi în ultima stagiune), dar e văzut de Klopp drept omul care poate să facă ordine la mijlocul terenului. Se apropie destul de mult de stilul lui Wijnaldum, reușește să oprească din fașă atacurile adverse și poate da ritm acțiunilor lui Liverpool.
Conform Ojogo, vicecampioana din Premier League s-a interesat deja despre posibilitatea transferului, dar Sporting nu s-a arătat deloc deschisă, stabilindu-i mijlocașului un preț prohibitiv: 51 de milioane de lire (60 de milioane de euro).
Suma e considerată prea mare de către Liverpool, care este în schimb dispusă să aloce aproximativ 40 de milioane de euro pentru această mutare.
Sporting - ca și celelalte formații din Portugalia - s-a obișnuit să vândă foarte scump în istoria recentă. Doar în ultimii 5 ani, fosta formație a lui Ronaldo a exportat nu mai puțin de 9 fotbaliști pe cel puțin 20 de milioane de euro. Recordul e deținut de Bruno Fernandes, care a ajuns la United pentru 63 de milioane de euro.
Sosit de la Estoril Praia, în 2019, pentru un milion de euro, Matheus Nunes are contract cu Sporting până în 2026, astfel că lusitanii își permit să țină la preț.
În ceea ce o privește pe Liverpool, aceasta a făcut 3 transferuri în această vară: pe lângă Darwin Nunez, care va fi cel mai scump jucător din istoria trupei de pe Anfield (75 de milioane de euro sumă fixă + bonusuri de 25 de milioane de euro), sub comanda lui Klopp au mai sosit doi tineri extrem de talentați: Fabio Carvalho (19 ani, de la Fulham) și Calvin Ramsay (18 ani, de la Aberdeen).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo