Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Povestea fascinantă a lui Wout Weghorst! Cum a fost drumul de la Oude Meerdijk la Old Trafford

Eurosport
DeEurosport

Publicat 12/01/2023 la 19:28 GMT+2

Olandezul Wout Weghorst a ajuns la o înțelegere cu Manchester United și este foarte aproape de transferul în Premier League, fiind o chestiune de timp până când actele se vor perfecta. Acesta pleacă de la Besiktas în pauza de mercato, însă drumul până pe Old Trafford a fost unul fascinant, cu suișuri și coborâșuri.

Wout Weghorst of Netherlands celebrates after scoring the team's second goal during the FIFA World Cup Qatar 2022 quarter final match between Netherlands and Argentina at Lusail Stadium on December 09, 2022 in Lusail City, Qatar.

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Maria Olteanu
Manchester United a reușit să facă prima mutare pe piața transferurilor după despărțirea cu răsunet de Cristiano Ronaldo, înțelegându-se cu turcii de Besiktas pentru transferul olandezului Wout Weghorst, jucător care s-a certat cu Messi la Cupa Mondială din Qatar.
Ajuns la 30 de ani, acesta prinde transferul carierei, mutarea pe Old Trafford reprezentând pentru Weghorst un pas uriaș, ținând cont că până acum a mai evoluat la FC Emmen, Heracles Almelo și AZ Alkmaar în Olanda, la VfL Wolfsburg în Germania, la Burnley și din vară la Besiktas, unde a fost împrumutat după ce Burnley a retrogradat în liga secundă.
Acum, acesta se va întoarce în Premier League, unde va reprezenta o soluție pentru Erik ten Hag în atac, transferul său fiind realizat și datorită evoluțiilor de la Campionatul Mondial din Qatar, când a fost cât pe ce să elimine Argentina, după ce i-a marcat de două ori.
Cariera lui Weghorst părea că a atins punctul culminant odată cu transferul lui VfL Wolfsburg, însă mutarea sa la Manchester United, pentru a acoperi locul lăsat liber de Cristiano Ronaldo, schimbă acum această presupoziție din trecut.
CITEȘTE ȘI:

Wout Weghorst și transferul carierei la Manchester United

Wout Weghorst este aproape ca transferat la Manchester United, revenind astfel în Premier League, după aventura avută la Burnley.
În actualul sezon, în tricoul lui Besiktas, Weghorst a marcat 9 goluri în 18 partide, astfel că turcii luau în calcul serios să activeze opțiunea de transfer definitiv de la Burnley, în vară, pentru 8,5 milioane de lire sterline, adică aproximativ 9,6 milioane de euro.
Besiktas va primi pentru atacant 3 milioane de euro, pentru a renunța la împrumutul de la Burnley. Ulterior, acesta va fi împrumutat de la Burnley la Manchester United, unde ar fi posibil să debuteze chiar în acest week-end în cazul în care va fi înregistrat până cel târziu vineri.
Wout Weghorst și-a început cariera de fotbalist jucând pentru RKSV NEO, echipa din orașul său natal, Borne.
După ce a trecut la prima echipă a celor de la DETO Twenterand, Weghorst a făcut pasul spre fotbalul profesionist abia la vârsta de 19 ani și a semnat un contract cu Willem II.

Parcursul lui Wout Weghorst, fotbalistul care a marcat două goluri Argentinei la Mondial

La Tilburg nu a jucat mult și în scurt timp s-a aflat pe picior de plecare, așa că s-a întors în Overijssel, unde a început să evolueze la FC Emmen.
Și-a semnat debutul în fotbalul mare pe Oude Meerdijk și a marcat primul său gol în fotbalul profesionist împotriva lui BV Veendam în 2012.
În vara lui 2014 a făcut pasul în prima ligă olandeză și a semnat în Eredivisie cu Heracles Almelo. Primul gol în cel mai important eșalon olandez l-a marcat împotriva lui Ajax, învingându-l pe Jasper Cillessen cu o lovitură de cap. Ulterior, Weghorst și-a imortalizat data celei dintâi reușite pe braț, printr-un tatuaj.

Debut în naționala Olandei și semnarea în Bundesliga

În anul 2016, echipa sa, Heracles, a reușit să se califice în fotbalul european pentru prima dată în istoria clubului, avându-l pe Weghorst om de bază în atac.
Realizarea l-a propulsat pe acesta la un transfer la AZ, în vara lui 2016, echipă care a plătit pentru el peste 1,5 milioane de euro.
La Alkmaar, Weghorst a devenit unul dintre cei mai buni atacanți din Eredivisie, a marcat de 35 de ori în 65 de jocuri oficiale și a făcut trecerea la nemții de la VfL Wolfsburg pentru 10,5 milioane de euro.
În nordul Germaniei, olandezul a avut nevoie de puțin timp pentru a se adapta, în sezonul de debut marcând 18 goluri în 36 de meciuri.
În anii următori, călătoria sa în Bundesliga a adus rezultatele așteptate, marcând de 70 de ori în 144 de meciuri pentru germani, iar în 2018 și-a făcut debutul și în naționala Olandei, într-o partidă împotriva Angliei.

Luat la țintă după ce a pus sub semnul întrebării vaccinul împotriva Covid

Deși a debutat în naționala Olnadei în anul 2018 a mai fost convocat o singură dată după vara acelui an. Datele s-au schimbat în 2021, atunci când a fost chemat la lot pentru perioada de pregătire a Campionatului European.
Dincolo de terenul de fotbal, acesta a fost luat la țintă, după ce a distribuit o postare pe Instagram prin care punea sub smenul întrebării vaccinul împotriva Covid.
Ulterior, Weghorst și-a cerut scuze la o televiziune germană pentru cele spuse. "Singurul lucru care contează pentru mine este că fiecare persoană să decidă pentru ea", a spus acesta atunci.
De asemenea, a refuzat să se vaccineze în perioada premergătoare Campionatului European, ceea ce a dus la primirea mai multor critici.

Wout Weghorst și retrogradarea lui Burnley

În luna ianuarie 2022 a decis să își încheie aventura în Germania și să meragă în Premier League, unde a semnat cu Burnley. Transferat în schimbul a 17,5 milioane de euro, în speranța că va evita retrogradarea, Weghorst a reușit doar două goluri, insuficiente ca echipa sa să se salveze.
În vară nu a rămas să evolueze în cel de-al doilea eșalon englez și a plecat sub formă de împrumut în Turcia, la Besiktas. În prima ligă turcă, acesta și-a găsit rapid loc în echipa de start, devenind om de bază în angrenajul formației.
Selecționerul Olandei a fost mulțumit de evoluțiile sale și l-a convocat în finalul lui 2022 pentru Cupa Mondială din Qatar.

Transfer de vis la United

După participarea la Cupa Mondială, Wout Weghorst face acum următorul pas în carieră și se transferă la Manchester United, unde merge să ocupe locul lăsat liber de Cristiano Ronaldo, care s-a despărțit cu cântec de formația din Premier League, alegând contractul celor de la Al Nassr.
Conform cunoscutului jurnalist specializat în transferuri, Fabrizio Romano, Wout Weghorst va zbura chiar astăzi către Manchester pentru a efectua vizita medicală și a parafa actele, iar Besiktas va primi pentru atacant 3 milioane de euro, pentru a renunța la împrumutul de la Burnley.
Ulterior, acesta va fi împrumutat de la Burnley la Manchester United, iar pentru a fi disponibil pentru derby-ul orașului Manchester, ce urmează a se disputa sâmbătă de la 14:30, Weghorst va trebui să fie înregistrat cel târziu mâine.

WOUT WEGHORST, INAMICUL LUI LIONEL MESSI LA CM DIN QATAR

La Campionatul Mondial din Qatar 2022, Weghorst l-a avut ca adversar pe Lionel Messi în sferturile de finală ale competiției. Partida de pe Lusail Iconic Stadium a fost extrem de tensionată, iar la final argentinianul a avut un discurs incendiar, luându-i la țintă pe adversari și pe arbitri.
Lionel Messi a fost un car de nervi la finalul partidei cu Olanda și l-a jignit pe Weghorst în timp ce oferea interviuri presei argentiniene, iar apoi a dezvăluit și motivul pentru care a fost atât de supărat.
"La ce te uiți, prostule, la ce te uiți, prostule? Du-te, du-te acolo, prostule, du-te acolo!", i-a strigat Messi olandezului.
După ce s-a calmat, starul argentinian a explicat de ce a fost atât de supărat, acuzând că Weghorst a avut o atitudine ostilă din momentul în care a intrat pe teren și l-a taxat din nou și pe Louis Van Gaal.
"Nu-mi place să vorbesc înainte de jocuri. Jucătorul cu numărul 19 (n.r. Weghorst), de când a intrat în joc, a început să ne provoace, să ne lovească, să ne spună lucruri...
Mi se pare că asta nu face parte din fotbal. Întotdeauna respect pe toată lumea și îmi place ca și eu să fiu respectat. Antrenorul lor nu a fost respectuos cu noi", a declarat ulterior Lionel Messi.
picture

Spectacolul de la Australian Open se vede în direct pe Eurosport în perioada 16-29 ianuarie

Australian Open se vede în perioada 16 - 29 ianuarie 2023 în direct pe canalele Eurosport, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS). În plus, în aplicația Eurosport aveți acces la cele mai noi articole, știri și analize ale celor mai importante evenimente.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo